Tehnologie

Globalistul Klaus Schwab a arătat clar că transumanismul este o parte integrantă a „The Great Reset” atunci când a spus că a patra revoluție industrială „va duce la o fuziune a fizicii noastre, digitale și biologic ”, pe care îl precizează în cartea sa, unde propune cipuri implantabile care vă pot citi mintea. După cum am subliniat anterior, „Marea Resetare” atrage un potop de nouă atenție în urma pandemiei coronavirusului, care, potrivit primului ministru canadian Justin Trudeau, este „prilejul unei resetări” . Programul se bazează în primul rând pe demontarea actualului sistem capitalist în favoarea unui regim tehnocratic mai centralizat, care va duce la un nivel de trai mai scăzut, un consum mai mic de combustibil, libertăți civile reduse și automatizarea accelerată a locurilor de muncă. Cu toate acestea, un alt aspect cheie al „Big Reset”, sau „a patra revoluție industrială”, așa cum o numește Schwab, este fuziunea omului și a mașinii. „Ceea ce va duce la a patra revoluție industrială este o fuziune a identității noastre fizice, digitale și biologice”, a declarat Schwab Consiliului Chicago pentru afaceri globale.

Schwab a explicat apoi modul în care cartea sa, „Modelarea viitorului celei de-a patra revoluții industriale”, a fost deosebit de populară în China, Coreea de Sud și Japonia, doar armata sud-coreeană achiziționând 16.000 de exemplare. În această carte, Schwab explică cu entuziasm modul în care tehnologia viitoare va permite autorităților să „pătrundă în spațiul privat până acum de mintea noastră, citind gândurile noastre și influențându-ne comportamentul”. El continuă să prevadă că acest lucru va determina forțele de ordine să pună în aplicare programe de pre-criminalitate „în raport cu minoritățile”. „Pe măsură ce capacitatea în acest domeniu se îmbunătățește, tentația forțelor de ordine și a instanțelor de judecată de a utiliza tehnici pentru a determina probabilitatea activității infracționale, a evalua vinovăția sau chiar a recupera. amintirile direct în creierul oamenilor vor crește ”, a scris Schwab. „Chiar și trecerea unei frontiere naționale ar putea implica într-o zi o scanare detaliată a creierului pentru a evalua riscul de securitate al unei persoane”. Schwab vorbește, de asemenea, cu un mare lirism despre visul utopic transumanist împărtășit de toți eliștii, care va duce în cele din urmă la crearea de cyborgi umani.

„Tehnologiile celei de-a Patra Revoluții Industriale nu vor înceta să facă parte din lumea fizică din jurul nostru – vor deveni o parte integrantă a noastră”, scrie Schwab. „Într-adevăr, unii dintre noi considerăm deja că smartphone-urile noastre au devenit o extensie a noastră. Dispozitivele externe de astăzi, de la laptopuri până la căști de realitate virtuală, vor deveni aproape sigur implantabile în corpul și creierul nostru. ” Schwab susține, de asemenea, în mod deschis ceva despre care mass-media susține că este doar un domeniu de discuție pentru teoreticienii conspirației, și anume „microcipurile active implantabile care sparg bariera pielii corpului nostru”. Globalistul salută sosirea „dispozitivelor implantate (care) probabil vor ajuta și la comunicarea gândurilor exprimate în mod normal verbal prin intermediul unui smartphone„ încorporat ”și a gândurilor sau a stărilor de spirit potențial neexprimate prin citirea undelor creierului și alte semnale ”. Cu alte cuvinte, „fuziunea identității noastre fizice, digitale și biologice” este legată de singularitatea transumanistă și de un viitor în care fiecare mișcare și fiecare gând vor fi urmărite de un microcip 

Calatorii Gastronomie

În limba franceză există acest cuvânt care nu poate fi tradus cu totul într-o altă limbă fără a fi însoțit de o explicație mai amplă care să-i clarifice sensul. Convivialité desemnează plăcerea de a sta la masă și de a împărtăși cu alții momente pline de sens; termenul a fost utilizat pentru prima oară de către gastronomul Jean Brillat-Savarin într-una dintre cărțile care constituie baza culturii gastronomice franceze, Fiziologia gustului. Pentru că, dincolo de terminologie și de tehnicile culinare fundamentale, în acest termen intraductibil pe deplin, ‘convivialité’, stă chiar esența gastronomiei franceze, care are la bază ideea de plăcere, de savoir-vivre, de bucurie a vieții. 

Mi-am amintit de acest lucru în urmă cu doar câteva zile, când întâmplarea a făcut să pot aduna niște prieteni în jurul unui platou de brânzeturi și al unei sticle cu vin. Am zâmbit reamintindu-mi că de la asemenea momente a pornit, de fapt, și întreaga mea pasiune pentru gastronomie, alături de toată aventura care i-a urmat. Nu știam acest lucru pe atunci, dar ‘convivialité‘ s-a așezat natural și la baza călătoriei mele personale. Îmi place să creez și să împărtășesc momente, experiențe și povești – gastronomice și nu numai – cu ceilalți, iar energia degajată din simplul fapt de a împărtăși se întoarce de fiecare dată la mine și mă hrănește, la rândul ei.

În puternic contrast cu acest convivialité, un articol bine scris și documentat (https://www.finedininglovers.com/article/eating-alone-against-our-nature) m-a lovit de curând și cu realitățile societății contemporane, și cu date statistice care nu pot fi nici negate, nici ignorate: între 2014 și 2018, arată studiul, numărul celor care dintre au luat masa într-un restaurant neacompaniați a crescut cu 80%. Studiul era realizat pe subiecți din New York, însă la modul general, un alt studiu (http://store.hartman-group.com/content/food-and-beverage-occasions-compass.pdf), acoperind o perioadă de câțiva ani de cercetare (2012-2016) indica faptul ca 46% dintre americani mănâncă singuri, deși astăzi se iese în oraș mai mult ca niciodată. Cu siguranță, motivele pot fi diverse și nu întotdeauna țin de voința noastră, însă concluzia că societatea actuală ne conectează masiv pe de-o parte (a se vedea social media, spre exemplu) și ne deconectează puternic pe de altă parte, nu poate fi trecută cu vederea. Cu alte cuvinte, suntem din ce mai legați unii de alții, dar în același timp din ce în ce mai înstrăinați – și, din păcate, nu este primul studiu în care citesc această concluzie.

Articolul, care ridică o serie de întrebări importante în ceea ce privește relația noastră cu mâncarea, nu era nici pe departe o pledoarie pentru solitudine, dimpotrivă, încerca să demonstreze faptul că, prin însăși natura sa, omul nu este făcut să mănânce singur. De altfel, nevoia de convivialitate nu este resimțită doar la nivel emoțional, ci și fizic: un studiu condus de Oxford Economics (https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1871403X17300960) și realizat pe aproape 8000 de adulți a relevat faptul că subiecții care au luat de două ori pe zi masa neacompaniați au fost de două ori mai predispuși la riscul de a avea o sănătate deteriorată, comparativ cu cei care au luat masa în compania altor persoane.

Doar că implicațiile înstrăinării noastre își întind tentaculele și dincolo de masa luată la restaurant: în paralel cu lipsa timpului, efortul pe care-l presupune pregătirea unei mese, tumultul vieții cotidiene, se observă creșterea serviciilor de livrare a mâncărurilor gata făcute (în care s-a constatat că de cele mai multe ori comenzile sunt pentru o singură persoană) – toate în contrast cu interesul din ce în ce mai ridicat pentru, paradoxal, show-uri culinare online sau tv, în fața cărora – nu ne e greu să ne imaginăm – telespectatorii privesc hipnotizați în timp ce se înfruptă din mâncarea comandată for one.

Recunosc, gândul mi-a zburat rapid la cultura franceză și la acest convivialité pe care l-am regăsit ca laitmotiv nu doar în cursurile de la școală, ci și în viața de zi cu zi, pe stradă, în bistro-uri, în case, ca parte importantă din stilul de viață al francezilor. Am mai scris despre paradoxul francez și despre felul în care se reflectă el concret în societatea franceză (http://www.bistromargot.ro/paradoxul-francez-ce-are-de-a-face-pieptul-de-rata-cu-sanatatea-in-bucate/), în sănătatea fizică și emoțională a lor, dar convivialité merită un studiu separat, cu atât mai mult cu cât dificultatea de a traduce lingvistic acest termen este dublată și de dificultatea de a-l traduce în plan concret, prin acțiuni concrete.

Cum facem, deci, să regăsim această convivialité? Iar dacă nu o regăsim, cum facem să o creăm, să fim chiar noi generatorii ei? Să ne întoarcem privirea către francezi. 

Parizienii — căci pe ei am avut ocazia sa-i cunosc mai mult — nu fac, așa cum s-ar putea crede, eforturi exagerate în a pregăti festinuri și ospețe, tocmai pentru că accentul nu cade pe meniul în sine, ci pe însuși actul de a împărtăși momente de plăcere și de bucurie cu ceilalți, lucru care înseamnă nu doar mâncare, ci și vin, povești, muzica, atmosferă — cu alte cuvinte, convivialité’. Magia unui platou de brânzeturi sau de charcuterie de exemplu, completată atât de bine de un vin potrivit, poate fi lesne începutul unei conversații mult mai ample care să se lege în jurul mesei. Atunci când gazda pregătește cina – de obicei, ceva simplu, rapid și bun, care să-i lase posibilitatea să petreacă și timp cu ceilalți – se întâmplă frecvent ca invitații să contribuie aducând, spre exemplu, desertul. O sinergie a bucuriei de a fi împreună transpusă în cutume sociale.

Iar când nu găzduiesc momente de convivialitate în casele lor, parizienii ies. Îi veți găsi sporovăind la terase, luând picnicul pe malul Senei sau pe iarbă în Jardin de Luxembourg, îi veți găsi în cafenele, bistro-uri, braserii, bucurându-se de un kir la ora aperitivului sau de un vin la cină, într-o poftă de viață contagioasă. Uneori, constrânși de spațiile nu foarte generoase și de apropierea dintre mese, vă puteți trezi chiar că unii dintre ei intră în vorbă cu voi, conversând despre tot felul de nimicuri.

Cred că cea mai importantă idee pe care o putem desprinde de aici este aceea că momentele de convivialité nu presupun un efort ieșit din comun, ci doar puțină deschidere. Astfel, să fim (puțin mai) deschiși să împărtășim cu alții din ce avem, din ce știm și din ce trăim devine o cale rapidă către o stare de bine capabilă să ne anime, să ne hrănească, să ne (re)conecteze. Și poate nu întâmplător cuvântul “savoare” e atât de apropiat ca sonoritate de “savoir”: pe lângă “savoir faire” și “faire savoir”, francezii mai au și acest concept fundamental de “savoir vivre”, din care ne putem inspira permanent în viața noastră de zi cu zi. A trăi — și a trăi armonios, cu joie de vivre, conștienți de toate bucuriile cuprinse în lucruri mici — e în sine o “știință” care merită aprofundată și o artă de integrat în viețile noastre, o “știință” și o “artă” la baza cărora stă chiar convivialité: o viață cu gust e o viață cu sens — dar cu atât mai mult atunci când este împărtășită cu ceilalți.

 

Economie Sanatate

Compania de catering Chartwells a fost acuzată că a oferit mese școlare gratuite inadecvate copiilor după ce părinții au împărțt imagini cu mâncarea care le-a fost oferită. Marcus Rashford, care a fost cel mai vocal susținător al campaniilor pentru mesele gratuite la școală, a spus că pachetele „nu sunt suficient de bune”, în timp ce specialistul alimentar Jack Monroe le-a etichetat „resturi ofensiv de slabe”. Chartwells a recunoscut că pachetele de alimente prezentate online nu respectă standardele sale și au promis să investigheze. Compania este o filială a Compass Group, o firmă de externalizare de servicii care a primit de la guvern 30 lire pentru fiecare pachet de masă asigurat celor mai nevoiași.

” Cu toate acestea, în eforturile noastre de a furniza mii de pachete de alimente pe săptămână într-un termen foarte scurt, ne pare foarte rău că calitatea a scăzut în acest caz.” a declarat compania.

Costul real al unei mese asigurate de companie pentru 30 lire a fost calculat 5.22 lire ca