Calatorii International

Cum să câștigi alegerile din valea Peshawar. Alegerile din valea Peshawar sunt un lucru amuzant. Zona este renumită la nivel mondial pentru contrabanda cu arme, nivelul ridicat de omucidere cu arme (+ 19% anul trecut de opt ori mai mare decât în restul țării) și, de asemenea, traficul de droguri și tot felul. Autoritățile organizează alegeri, dar organizează jocul în așa fel încât opoziția să nu aibă șanse. La ultimele alegeri, candidații autorităților au obținut 95%, da 95%

. Cum se face? În primul rând autoritățile modifică regulile de vot. În valea Peshawar, pentru a vota, nu trebuie să locuiți aici. Pretinzând că oamenii se mișcă foarte mult în zonă de la un munte la altul, autoritățile au decis că trebuie doar să demonstrați că ați locuit cumva în regiune 10 ani în ultimii 30 de ani.

Inutil să spun că fabricarea dovezilor de viață în regiune este ușoară, de exemplu producerea unui contract de închiriere fals cu un particular decedat semnat în 1990

n al doilea rând, ei încurajează persoanele cu condamnări penale și de droguri să voteze. Regulile pentru votul lor sunt mai ușoare decât pentru restul oamenilor. Recunoscând că traficul de droguri face parte din modul de viață, a făcut ca autoritățile locale să accepte dovezi chiar mai puțin restrictive ale vieții în regiune pentru deținuții de droguri decât pentru restul oamenilor. În al treilea rând, deoarece activitățile economiei criminale și informale sunt greu de urmărit și oamenii se deplasează în și din regiune (și din închisoare) și uneori se ascund pe perioade lungi, autoritățile au legalizat recoltarea buletinelor de vot în regiune. Recoltarea buletinelor de vot înseamnă că autoritățile permit oamenilor să voteze în absență, de exemplu prin poștă. De asemenea, permit altor persoane să vă trimită și să vă completeze buletinul de vot. În acest caz, orice membru al familiei alegătorului, inclusiv un socru, o soacră, cumnatul, cumnata, ginerele, nora, bunicul , sau nepotul sau o persoană care locuiește în gospodăria alegătorului poate trimite prin poștă sau livra un vot pentru un alegător oarecare.

Acest lucru este foarte practic, deoarece în această zonă tribală, relațiile de familie sunt foarte extinse, iar proprietarii de imobile dețin proprietăți mari în care locuiesc mulți oameni (sau au locuit in ultimii 30 de ani).

Dar cum îl convingi pe un lider de familie sau pe un proprietar imobiliar să facă efortul de a aduna sute de buletine de vot și de a le depune completate?

Ei bine, din nou,autoritățile au o soluție. Ținând cont de precaritatea situației economice și de teama funcționarilor locali de a merge în cele mai periculoase zone din regiune, s-a decis legalizarea consumului de droguri în regiune după ce toate eforturile de oprire au eșuat. Mai mult, guvernul a oferit mai mult de 150 de licențe de trafic de droguri, literalmente mașini de produs bani pentru a vinde și comercializa droguri. Evident, licențele au fost acordate liderilor comunității locale, de exemplu celor cu multe proprietăți sau persoanelor care, întâmplător, au fost implicate în recoltarea buletinelor de vot. Misiunea potrivită pentru liderii locali potriviți, cu suficiente conexiuni și rețele mari.

Alți termeni folosiți pentru a face referire la această practică includ colectarea buletinelor de vot comunitare, care are avantajul de a construi, de asemenea, încrederea comunității între liderii locali și comunitatea lor și autoritățile care le încredințează comercializarea drogurilor. Pentru a fi complet siguri, un judecător local a decis că nu trebuie dovezi de identificare pentru cei care aduc sau in numele celor care aduc buletine completate.

95% pentru candidatul sistemului la ultimele alegeri

Și iată-l. Sprijin de 95% pentru candidatul sistemului la ultimele alegeri din valea Peshawar, una dintre cele mai periculoase și îndepărtate zone din lume. Oh, așteptați. Am făcut o greșeală .Întreaga organizare a votului este așa cum am descris, dar nu s-a întâmplat în Peshawar .. Am vrut să spun Detroit. Acest lucru s-a întâmplat în Detroit

Sanatate

Covidiot – Poartă-ți masca
Eu – Stai, cum se transmite virusul ?
Covidiot – Prin particule, Poarta-
ți masca dacă iți pasă

Eu – Particule ?

Covidiot – Da, particulele răspândite prin tuse sau strănut
Eu – Deci oamenii care tușesc sau strănuta ?
Covidiot – Da
Eu – Dar atunci de ce oamenii care nu tușesc și nu strănută trebuie s
ă poarte aceste măști ?

Covidiot – Pentru că asimptomaticii pot infecta pe alții
Eu – Hm, experții inclusiv OMS spun că transmisia de la cei fără simptome este foarte foarte rară, chiar imposibil
ă. Un studiu pe 10 milioane de oameni a demonstrat că cei care nu au simptome nu au suficientă incărcătura virală ca să infecteze pe alții


Covidiot – OMS a spus c
ă e o problemă cu presimptomaticii

Eu – Presimptomatici ?
Covidiot – Da,cei care sunt infectați dar nu au simptome
Eu – Simptome ca tusea și strănutul ?
Covidiot – Da
Eu – Deci totuși cum se transmite virusul ? Prin tuse și strănut ?
Covidiot – Poartă masca
Eu – Totuși răspunde la intrebare. Cum se transmite ?
Covidiot – Pă i e ca o persoană care urinează. Masca e ca și pantalonii. Dacă urinează cineva in public și nu ai mască sau pantaloni riști să fii stropit și infectat. Dacă ambii au mască sau pantaloni riscul scade.
Eu – Oamenii nu urinează unul pe altul in public. Și dacă ar face o ca să mă atingă ar trebui chiar să și dorească asta și să mă țintească și evident m-aș da la o parte. Și chiar nu imi pasă daca poartă sau nu pantaloni
Covidiot – Dacă cineva ar tuși si strănuta spre tine ți ar păsa
Eu – Oamenii nu tușesc unii spre alții deliberat. Poate bebelușii fac asta.
Covidiot – Poartă-ți masca să arăți că iți pasă
Eu – De ce sa mi pese daca virusul nu se răspândește decât prin tuse care te atinge si nimeni nu tușește spre altcineva deliberat ?
Covidiot – Ai gândi altfel dacă ai fi infectat
Eu – Dacă as fi bolnav aș sta acasă. Si m-aș feri să tușesc spre oameni. Si dac
ă aș fi infectat și aș tuși și tu te ai feri sa stai lângă mine chiar dacă aș avea mască

Covidiot – Ai gândi altfel dacă ai fi infectat și ai risca să mori

Eu – Rata de supraviețuire este 99.99 % dacă nu ai probleme cardiace sau peste 75 ani. Și dacă ai , in genere trebuie să fii atent pentru că poți muri și dacă cazi pe scară sau in duș. 25  % din cei de peste 75 de ani care au o simplă fractură nu supraviețuiesc. E regretabil. Poate ar trebuie sa ne focusăm pe serviciile de ortopedie ? Rata de supraviețuiere e mai mare la covid 
Covidiot – Nu este despre tine, ci despre cei vulnerabili care au o rată de risc mai mare
Eu – Dacă nu sunt bolnav și nu sunt infectat și nu tușesc deliberat spre cineva cu ce ajută asta pe cei mai vulnerabili ?
Covidiot – Există un motiv pentru care autoritățile cer purtarea măștilor. E important
Eu – De ce e obligatoriu acum cand rata de mortalitate față de nr infectați se prăbușește si nu era in aprilie cand riscul era mai mare ?
Covidiot – Din cauza studiilor despre măști
Eu – Deci măștile sunt ceva nou, abia au apărut, nu au mai fost studiate înainte ?
Covidiot – E un virus nou
Eu – Un virus nou care este transmis complet la fel ca alți viruși. Cum e transmis ? Prin tuse și strănut ale oamenilor cu simptome ? Deci dacă nu tușesc și nu strănut și nu am simptome cum îl transmit ?
Covidiot – Nu crezi in existența virusului. Poartă țil masca. Informează te din surse oficiale
Eu – Deci sa nu gandesc, sa accept fără a judeca restricțiile asupra libertăților care nu au fundament științific și să nu protestez impotriva abuzurilor ? Si s
ă folosesc măști despre care autoritatea națională pentru protecția consumatorilor spune că 90% sunt ineficiente pentru a opri particulele?

Covidiot – te denunț dacă nu pui masca

Nu există dovezi ale transmiterii virusului de asimptomatici

https://www.nature.com/articles/s41467-020-19802-w?fbclid=IwAR3wg0WVNmtJEnmY3lUTnR2SPZ-mocgfyXxf_WFfMftwrigpzdSsdqhw5k4

Calatorii Gastronomie

În limba franceză există acest cuvânt care nu poate fi tradus cu totul într-o altă limbă fără a fi însoțit de o explicație mai amplă care să-i clarifice sensul. Convivialité desemnează plăcerea de a sta la masă și de a împărtăși cu alții momente pline de sens; termenul a fost utilizat pentru prima oară de către gastronomul Jean Brillat-Savarin într-una dintre cărțile care constituie baza culturii gastronomice franceze, Fiziologia gustului. Pentru că, dincolo de terminologie și de tehnicile culinare fundamentale, în acest termen intraductibil pe deplin, ‘convivialité’, stă chiar esența gastronomiei franceze, care are la bază ideea de plăcere, de savoir-vivre, de bucurie a vieții. 

Mi-am amintit de acest lucru în urmă cu doar câteva zile, când întâmplarea a făcut să pot aduna niște prieteni în jurul unui platou de brânzeturi și al unei sticle cu vin. Am zâmbit reamintindu-mi că de la asemenea momente a pornit, de fapt, și întreaga mea pasiune pentru gastronomie, alături de toată aventura care i-a urmat. Nu știam acest lucru pe atunci, dar ‘convivialité‘ s-a așezat natural și la baza călătoriei mele personale. Îmi place să creez și să împărtășesc momente, experiențe și povești – gastronomice și nu numai – cu ceilalți, iar energia degajată din simplul fapt de a împărtăși se întoarce de fiecare dată la mine și mă hrănește, la rândul ei.

În puternic contrast cu acest convivialité, un articol bine scris și documentat (https://www.finedininglovers.com/article/eating-alone-against-our-nature) m-a lovit de curând și cu realitățile societății contemporane, și cu date statistice care nu pot fi nici negate, nici ignorate: între 2014 și 2018, arată studiul, numărul celor care dintre au luat masa într-un restaurant neacompaniați a crescut cu 80%. Studiul era realizat pe subiecți din New York, însă la modul general, un alt studiu (http://store.hartman-group.com/content/food-and-beverage-occasions-compass.pdf), acoperind o perioadă de câțiva ani de cercetare (2012-2016) indica faptul ca 46% dintre americani mănâncă singuri, deși astăzi se iese în oraș mai mult ca niciodată. Cu siguranță, motivele pot fi diverse și nu întotdeauna țin de voința noastră, însă concluzia că societatea actuală ne conectează masiv pe de-o parte (a se vedea social media, spre exemplu) și ne deconectează puternic pe de altă parte, nu poate fi trecută cu vederea. Cu alte cuvinte, suntem din ce mai legați unii de alții, dar în același timp din ce în ce mai înstrăinați – și, din păcate, nu este primul studiu în care citesc această concluzie.

Articolul, care ridică o serie de întrebări importante în ceea ce privește relația noastră cu mâncarea, nu era nici pe departe o pledoarie pentru solitudine, dimpotrivă, încerca să demonstreze faptul că, prin însăși natura sa, omul nu este făcut să mănânce singur. De altfel, nevoia de convivialitate nu este resimțită doar la nivel emoțional, ci și fizic: un studiu condus de Oxford Economics (https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1871403X17300960) și realizat pe aproape 8000 de adulți a relevat faptul că subiecții care au luat de două ori pe zi masa neacompaniați au fost de două ori mai predispuși la riscul de a avea o sănătate deteriorată, comparativ cu cei care au luat masa în compania altor persoane.

Doar că implicațiile înstrăinării noastre își întind tentaculele și dincolo de masa luată la restaurant: în paralel cu lipsa timpului, efortul pe care-l presupune pregătirea unei mese, tumultul vieții cotidiene, se observă creșterea serviciilor de livrare a mâncărurilor gata făcute (în care s-a constatat că de cele mai multe ori comenzile sunt pentru o singură persoană) – toate în contrast cu interesul din ce în ce mai ridicat pentru, paradoxal, show-uri culinare online sau tv, în fața cărora – nu ne e greu să ne imaginăm – telespectatorii privesc hipnotizați în timp ce se înfruptă din mâncarea comandată for one.

Recunosc, gândul mi-a zburat rapid la cultura franceză și la acest convivialité pe care l-am regăsit ca laitmotiv nu doar în cursurile de la școală, ci și în viața de zi cu zi, pe stradă, în bistro-uri, în case, ca parte importantă din stilul de viață al francezilor. Am mai scris despre paradoxul francez și despre felul în care se reflectă el concret în societatea franceză (http://www.bistromargot.ro/paradoxul-francez-ce-are-de-a-face-pieptul-de-rata-cu-sanatatea-in-bucate/), în sănătatea fizică și emoțională a lor, dar convivialité merită un studiu separat, cu atât mai mult cu cât dificultatea de a traduce lingvistic acest termen este dublată și de dificultatea de a-l traduce în plan concret, prin acțiuni concrete.

Cum facem, deci, să regăsim această convivialité? Iar dacă nu o regăsim, cum facem să o creăm, să fim chiar noi generatorii ei? Să ne întoarcem privirea către francezi. 

Parizienii — căci pe ei am avut ocazia sa-i cunosc mai mult — nu fac, așa cum s-ar putea crede, eforturi exagerate în a pregăti festinuri și ospețe, tocmai pentru că accentul nu cade pe meniul în sine, ci pe însuși actul de a împărtăși momente de plăcere și de bucurie cu ceilalți, lucru care înseamnă nu doar mâncare, ci și vin, povești, muzica, atmosferă — cu alte cuvinte, convivialité’. Magia unui platou de brânzeturi sau de charcuterie de exemplu, completată atât de bine de un vin potrivit, poate fi lesne începutul unei conversații mult mai ample care să se lege în jurul mesei. Atunci când gazda pregătește cina – de obicei, ceva simplu, rapid și bun, care să-i lase posibilitatea să petreacă și timp cu ceilalți – se întâmplă frecvent ca invitații să contribuie aducând, spre exemplu, desertul. O sinergie a bucuriei de a fi împreună transpusă în cutume sociale.

Iar când nu găzduiesc momente de convivialitate în casele lor, parizienii ies. Îi veți găsi sporovăind la terase, luând picnicul pe malul Senei sau pe iarbă în Jardin de Luxembourg, îi veți găsi în cafenele, bistro-uri, braserii, bucurându-se de un kir la ora aperitivului sau de un vin la cină, într-o poftă de viață contagioasă. Uneori, constrânși de spațiile nu foarte generoase și de apropierea dintre mese, vă puteți trezi chiar că unii dintre ei intră în vorbă cu voi, conversând despre tot felul de nimicuri.

Cred că cea mai importantă idee pe care o putem desprinde de aici este aceea că momentele de convivialité nu presupun un efort ieșit din comun, ci doar puțină deschidere. Astfel, să fim (puțin mai) deschiși să împărtășim cu alții din ce avem, din ce știm și din ce trăim devine o cale rapidă către o stare de bine capabilă să ne anime, să ne hrănească, să ne (re)conecteze. Și poate nu întâmplător cuvântul “savoare” e atât de apropiat ca sonoritate de “savoir”: pe lângă “savoir faire” și “faire savoir”, francezii mai au și acest concept fundamental de “savoir vivre”, din care ne putem inspira permanent în viața noastră de zi cu zi. A trăi — și a trăi armonios, cu joie de vivre, conștienți de toate bucuriile cuprinse în lucruri mici — e în sine o “știință” care merită aprofundată și o artă de integrat în viețile noastre, o “știință” și o “artă” la baza cărora stă chiar convivialité: o viață cu gust e o viață cu sens — dar cu atât mai mult atunci când este împărtășită cu ceilalți.

 

Calatorii

În 2012, Oliver Scott Curry era lector de antropologie la Universitatea din Oxford. Într-o zi, el a organizat o dezbatere între elevii săi despre moralitatea înnăscută sau dobândită. O parte a susținut cu pasiune că moralitatea era aceeași peste tot; cealaltă, că morala era diferită peste tot. „Am realizat că, evident, nimeni nu știa cu adevărat și așa că am decis să aflu pentru mine”, spune Curry. Șapte ani mai târziu, Curry, acum cercetător principal la Institutul de antropologie cognitivă și evolutivă din Oxford, poate oferi un răspuns la întrebarea aparent spinoasă despre ce este moralitatea și cum variază sau nu variază în întreaga lume.

Morala, spune el, este menită să promoveze cooperarea. „Oamenii de pretutindeni se confruntă cu un set similar de probleme sociale și folosesc un set similar de reguli morale pentru a le rezolva”, spune el în calitate de autor principal al unei lucrări publicate recent în Current Anthropology. „Toată lumea împărtășește un cod moral comun. Toți sunt de acord că cooperarea, promovarea binelui comun, este ceea ce trebuie făcut ”. Pentru studiu, grupul lui Curry a studiat relatări etnografice despre etică din 60 de societăți, din peste 600 de surse. Regulile universale ale moralei sunt:

  1. Ajută-ți familia
  2. Ajutați-vă grupul
  3. Returnează favoruri
  4. Fii curajos
  5. Ascultați superiorii
  6. Împărțiți resursele în mod echitabil
  7.  Respectați proprietatea altora
Autorii au analizat șapte tipuri de cooperare „bine stabilite” pentru a testa ideea că moralitatea a evoluat pentru a promova cooperarea, inclusiv valorile familiei, sau de ce alocăm resurse familiei; loialitatea grupului sau de ce formăm grupuri, sunt conforme cu normele locale și promovează unitatea și solidaritatea; schimbul social sau reciprocitatea sau de ce avem încredere în alții, returnăm favoruri, căutăm răzbunare, exprimăm recunoștință, simțim vinovăție și ne recuperăm după lupte; rezolvarea conflictelor prin concursuri care presupun „manifestări de dominație cum ar fi vitejia sau„ manifestări  cu dovezi de supunere “, cum ar fi smerenia sau deferența; corectitudinea sau modul de împărțire a resurselor disputate în mod egal sau compromis; și drepturile de proprietate, adică să nu se fure.
 
 

Echipa a constatat că aceste șapte comportamente de cooperare au fost considerate moral bune în 99,9% din cazuri între culturi. Curry are grijă să observe că oamenii din întreaga lume diferă enorm în ceea ce privește modul în care acordă prioritate comportamentelor de cooperare diferite. Dar el a spus că dovezile erau copleșitoare în aderarea pe scară largă la aceste valori morale. „Am fost surprins de cât de surprinzător a fost totul”, spune el. „Mă așteptam să existe o mulțime de„ fii curajos ”,„ nu fura de la alții ”și„ întoarce favoruri ”, dar mă așteptam și la o mulțime de reguli morale ciudate și bizare”. Au găsit ocazional îndepărtarea de la normă. De exemplu, printre chuukezi, cel mai mare grup etnic din statele federate din Micronezia, „a fura deschis de la alții este admirabil prin faptul că arată dominanța unei persoane și demonstrează că nu este intimidat de puterile agresive ale altora”. Acestea fiind spuse, cercetătorii care au studiat grupul au ajuns la concluzia că cele șapte reguli morale universale se aplică în continuare acestui comportament: „se pare că este un caz în care o formă de cooperare (respectarea proprietății) a fost suplantată de alta (respectarea unei trăsături de curaj) , au scris ei. O mulțime de studii au analizat unele reguli ale moralei în unele locuri, dar niciuna nu a încercat să examineze regulile moralității într-un eșantion atât de mare de societăți. Într-adevăr, atunci când Curry încerca să obțină finanțare, ideea sa a fost respinsă în mod repetat ca fiind prea evidentă sau prea imposibil de dovedit.

Intrebarea dacă moralitatea este universală sau relativă este una veche. În secolul al XVII-lea, John Locke scria că, dacă priviți în jurul lumii, „ați putea fi siguri că există un principiu al moralității care trebuie numit sau o regulă a virtuții care trebuie gândită … care nu este, undeva sau altundeva, ignorat și condamnat de moda generală a societăților întregi de oameni. ” Filosoful David Hume nu a fost de acord. El a scris că judecățile morale depind de un „simț sau sentiment intern, pe care natura l-a făcut universal în întreaga specie”, menționând că anumite calități, inclusiv „adevărul, dreptatea, curajul, cumpătarea, constanța, demnitatea minții. . . prietenia, simpatia, atașamentul reciproc și fidelitatea ”erau destul de universale.