Justitie

Cum ne-am pierdut suveranitatea

În 2012, pentru ca România să înțeleagă exact care este locul său printre „prietenii” și „partenerii” vestici, deznodământul referendumului de demitere a lui Băsescu (acel Băse prin rosăturile căruia se putea vedea, la vremea aceea deja, destul de clar, conturul lui Petrov) a fost o hârtie de turnesol crudă și absolut necesară. Căci România s-a trezit, naiva, în nobila ogradă a Europei Unite”(!!!) precum cățelul Samurache, înconjurat de seniori Samsoni hămăind languros despre „égalité, fraternité”, cam așa:
„Căţelu Samurache, ce şedea la o parte/ Ca simplu privitor,/ Auzind vorba lor,/ Şi că nu au mândrie, nici capriţii deşarte,/ S-apropie îndată/ Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:/«Gândirea voastră – zise – îmi pare minunată./ Şi simtimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei.»/ – «Noi, fraţii tăi? răspunse Samson, plin de mânie./ Noi, fraţii tăi, potaie!/ O să-ţi dăm o bătaie/ Care s-o pomeneşti./ Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,/ Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti? »/ – «Dar ziceaţi…» – «Şi ce-ţi pasă ţie? Te-ntreb eu ce ziceam?/ Adevărat vorbeam,/ Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,/ Că voi egalitate, dar nu pentru căţei. » (Grigore Alexandrescu, „CÂINELE ȘI CĂȚELUL)
Desigur că și lui Samurache, și României, le-a trebuit o vreme ca să priceapă despre ce e vorba. Iar dinspre partea Samsonilor a fost necesar doar un răgaz pentru îndepărtarea celor care încă s-ar fi împotrivit tăvălugului. Căci o țară fără bărbați de stat, adică fără acei bărbați care aduc servicii patriei, fără a pretinde sau a aștepta recompensă, fiecare făcând acest lucru după puterile sale, cu discreție și înțelepciune, este o țară pierdută. Compromiterea acelor bărbați pentru a le forța retragerea, sau, când doar compromiterea nu a fost eficientă, întemnițarea lor, în „aplauzele grele a canaliei de uliți”, au făcut loc pentru apariția pe scena politică a unor gunoaie la care cu greu ne-am fi putut gândi acum 30 de ani. Generația care mai are încă memorie poate face o comparație între parlamentarii de astăzi și cei de-acum 20-30 de ani, între miniștrii de-acum și cei de-atunci, între eșalonul doi de-acum și cel de atunci. Iar comparația este dezolantă.
Dar acestea sunt doar niște considerații generale. Întorcându-mă la referendumul din 29 iulie 2012 eu cred și acum că acela a fost cel mai „curat” scrutin din anul 2000 încoace, a fost ultimul exercițiu democratic major al României dar și că, în același timp, a fost sfârșitul iluziilor. Să ne gândim doar că Iohannis, fără adversar și cu tot Universul de partea sa, a obținut în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2019 un număr de 6.500.000 de voturi ceea ce a reprezentat, nu-i așa? o victorie zdro-bi-toa-re! În timp ce Băse-Petrov a primit la referendumul din 2012 un număr de 7.400.000 de șuturi în cur, ceea ce nu a reprezentat însă nimic, dragii mei, absolut nimic… în afară de faptul că „un fleac! v-am ciuruit din nou!”
Să vă povestesc desfășurarea faptelor și să amănunțesc luările de poziții internaționale cam din clipa când pe tapet a apărut sintagma „REFERENDUM DE DEMITERE A PREȘEDINTELUI BĂSESCU”:
Pe 3 iulie, doamna Reding Viviane se îngrijora cu frisoane pentru „atacurile la independența Curții Constituționale”; următorul „îngrijorat de serviciu” a fost PPE-ul, în aceeași zi, deoarece USL-ul „subminează statul de drept»…”, desigur. Pe 4 iulie a intrat la idei și ambasadorul Mark Gitenstein, care a început să se intereseze ce și cum… în timp ce Comisia de la Veneția a comunicat că „denunță presiunile asupra CCR” (CCR-ul ăla bun și neînfricat, mai știți? mobilat cu Augustin Zegrean și Iulia Motoc, în rochia ei „neon”, șarmantă …). Pe 6 iulie Barosso Manuel a devenit brusc „foarte îngrijorat” de situația din România iar Herman van Rompuy, hop și el! a simțit imediat un junghi grozav între coaste din aceeași pricină. Pe 9 iulie, enervată de stricarea feng-shui-ului UE, a intervenit decisiv însăși Angela-merge-mai-departe și a afirmat că este „inacceptabil”!!! Atât de inacceptabil încât UE a decis, peste capul nostru, menținerea cvorumului de participare la 50%, sperând că în felul acesta lucrurile se aranjează… doar n-o să iasă momâile alea de români în număr așa de mare, pe căldura de foc, ca să-l ușuiască pe BĂSE-AL-NOST!!!!
Decât că momâile au ieșit la vot și mămăliga a prins să scoată niște bulbuci semnificativi, de parcă voia să explodeze…
Pe 29 iulie 2012, chiar în timpul desfășurării referendumului, Monica Macovei afirmase, fără urmă de rușine, următoarele: „Avem filmat pe casete cum se fac fraude în țară, autocare, oameni care bagă câte 10, câte 50 de buletine de vot în urnă!!!” Nu discut absurditatea sau damful etilic al acestei imagini… adică niște oameni înarmați cu aparate de filmat, vârâți în secțiile de vot, au filmat cetățeni care băgau în urnă buletine fără-număr, fără-număr… să fim serioși! Dar cum nimeni nu i-a pus fiola cucoanei pentru o astfel de enormitate dânsa a recidivat, și a continuat, sprințară, să conducă în zig-zag, pe contrasens, reclamând, pe 12 septembrie 2012, în Parlamentul European, o fraudă de proporții la referendum: „În acest moment, procurorii şi judecătorii cercetează frauda adusă referendumului în urma unor sesizări. Sunt peste 500 de dosare, vreau doar să vă dau câteva cifre: într-unul din dosare este vorba de alegaţii de 1,5 milioane de voturi furate la referendum, iar acum câteva zile, procurorul şef al Direcţiei Naţionale- Anticorupţie a afirmat că în secţiile verificate s-au găsit indicii şi probe de fraude între 5, 10 şi 15%.!!!”
Pe 14 august și Philip Gordon a transmis fiorul preocupării Departamentului de Stat, susținând și dânsul teza fraudei: „Au existat, aşa cum se ştie, acuzaţii credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanţi, care ar schimba cvorumul de vot şi, se pare, încercări de presiune asupra Curţii Constituţionale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzaţii au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este aşteptat”.
Pe 9 septembrie 2012 domnul Daniel Morar, procuror șef al DNA, a scos și dânsul capul din văgăună, declarând cu acea voce care l-a umplut de respect pe domnul Gitenstein: „În toate secțiile verificate până acum în dosarele DNA au fost constatate nereguli. Sunt zeci de secții de pe raza a cinci județe. În toate acestea s-au descoperit indicii sau probe ca votul a fost fraudat în proporție de 5%-10%-15%”.
Așa că sacii cu voturi au fost „reținuți” la DNA, că poate-poate buletinele parșive mărturisesc de bună-voie.
Apoi Băse-Petrov s-a întors la Cotroceni și asta a fost tot. Procesul „uriașei” fraude de 1500 000 -2 000 000 de voturi s-a încheiat cu câteva condamnări forțate, pentru vreo 800 de buletine dubioase despre care nici nu vom ști vreodată dacă au fost chiar fraudate sau au fost depistate în baza unor declarații smulse de la iepurași prin metoda „…recunoști, mă, că ești mistreț? ” Dintre cele 75 de persoane judecate în DOSARUL REFERENDUMULUI, pe 2 iulie 2014, două persoane au fost condamnate cu suspendare și un număr de… 8 voturi au fost anulate.
Pe 3 iulie 2014 Procurorul General al României, Tiberiu Nițu a declarat că peste 1000 de dosare deschise pentru fraudă la referendum „…au fost soluționate cu diferite soluții care erau prevăzute în rechizitoriu sau neîncepere, scoateri de sub urmărire penală, (…) majoritatea cu neîncepere de urmărire penală” și că au mai rămas vreo 900. Din cele 900 doar unul a avut condamnări cu executare -celelalte, suspendări… amenzi… sau nici măcar…
V-am amintit toate aceste lucruri pentru că, privind retrospectiv, ceea ce s-a întâmplat atunci a reprezentat o agresiune odioasă asupra României, în perfecta cunoștință de cauză a agresorilor, care și-au reunit forțele și și-au renumit președinte sluga preferată, cu un cinism fără limite, într-o țară „parteneră” și, desigur, egală în drepturi cu ei. A semănat mult cu „instaurarea democrației” în țările din America de Sud prin generozitatea diferitelor guverne americane, numai că de data asta cozile „partenerilor” și prietenilor” noștri au fost înnodate peste Atlantic într-o armonie de invidiat.
Iar dacă așa ceva a fost posibil, totul, de atunci, avea să fie posibil. Cred că a mai vorbi, după 2012, despre democrație și suveranitate în România e doar o glumă.
La asta m-am gândit în zilele din urmă văzând șirul de demnitari ai puterii care ne explicau, ca la proști, că apa e uscată, că sângele e verde și că zahărul e sărat. Și, mai ales, că e de bun-simț să meargă Vasilică Cîțu cu Bugetul la Bruxelles ca să verifice Europa dacă avem batistuță, dacă ne-am tăiat unghiile și dacă ne-am curățat, în ultimii 30 de ani, cerumenul din urechi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *