International Justitie

ONG-uri, Soros și mass-media … toate unite împotriva apărării frontierelor europene și a Frontex

By Echipa Vocea 380 0

Agenția Frontex a fost învinuită recent pentru că a practicat respingerea migranților ilegali în Marea Mediterană. Printre criticii Agenției Europene pentru Protecția Frontierelor, un colectiv finanțat de Fundațiile pentru o societate deschisă a lui George Soros ocupă un loc proeminent. Controversa privind activitatea Frontex evidențiază nu numai intermediarii puternici ai miliardarului american, ci și dificultatea de a opri imigrația ilegală atunci când legea este pusă în serviciul său.

Misiunea agenției Frontex este de a ajuta statele membre să monitorizeze și să protejeze frontierele externe ale Uniunii Europene și ale țărilor asociate spațiului Schengen. Activitatea agenției este extrem de importantă, având în vedere presiunea imigrației ilegale, în special în Balcani, în țările din sudul Europei și în Marea Mediterană.

Dar Frontex a fost ținta de câțiva ani a unei campanii de fragilizare aproape permanentă, provenind de la asociații și O.N.G pro imigranți. Agenția se confruntă cu o altă dificultate: legislația comunitară și internațională privind azilul și imigrația este excesiv de favorabilă imigranților ilegali și, mai mult, deseori interpretată în favoarea lor de către instanțe.

Cel mai recent episod, din octombrie 2020, mass-media a lansat imagini și mărturii conform cărora agenții Frontex practicaseră respingerea imigranților ilegali în Marea Mediterană Aceste acuzații, care apar după multe altele, au determinat Oficiul European Antifraudă (OLAF) să lanseze o anchetă în cadrul agenției. Prin toate acuzațiile aduse Frontex și dincolo de faptele pretinse, există un întreg curent ideologic imigrant care încearcă să-și impună viziunea asupra lumii și să eradice granițele. Și o face destul de bine până acum.

Frontex, o agenție din ce în ce mai importantă

La originea creării Frontex, summitul european de la Tempere din 1999 a marcat voința statelor membre ale Uniunii Europene de a pune în aplicare o politică comună privind azilul și imigrația. Creat în 2004, Frontex era atunci o structură operațională de cooperare pentru gestionarea frontierelor externe ale UE. și țările asociate spațiului Schengen  În 2016, agenția a înființat un veritabil corp de polițiști de frontieră și de coastă.

Agenția are aproape 1.000 de angajați care lucrează la sediul organizației din Varșovia. Sunt în curs recrutări semnificative pentru a asigura un control mai bun al frontierelor externe ale Uniunii Europene, gestionarea migrației și lupta împotriva criminalității transfrontaliere. Se așteaptă ca Frontex să ajungă la 10.000 de angajați până în 2027. Bugetul agenției, de 460 milioane de euro în 2020, va crește brusc pentru a ajunge la 5,1 miliarde de euro în perioada 2021-2027.

Numeroase recrutări, buget în creștere bruscă, crearea unui nou corp permanent de agenți în sprijinul statelor europene … Dintr-o structură simplă de coordonare între statele UE, agenția a devenit un jucător cheie în protecția frontierelor europene. Dar importanța crescândă a Frontex în lupta împotriva imigrației ilegale a atras rapid critici puternice.

Acuzațiile la care a fost supusă Frontex de câțiva ani sunt strâns legate de cadrul legal în care agenții săi își îndeplinesc atribuțiile. Acestea sunt încadrate de directivele și reglementările europene, precum și de dreptul internațional. Aceste misiuni vizează, pe de o parte, observarea fluxurilor migratorii (analiza riscurilor, supravegherea etc.) și, pe de altă parte, sprijinul acordat statelor membre în gestionarea frontierelor lor. Aceștia pot merge până la organizarea operațiunilor pentru întoarcerea în țara lor de origine a persoanelor care nu sunt autorizate să rămână în Uniunea Europeană.

În timp ce prima operațiune colectivă de returnare a străinilor la care Frontex a participat în 2006 a vizat 8 persoane, această cifră a crescut la 15.850 de persoane în 2019. Agenția oferă în prezent sprijin pentru aproape 10% din expulzările efectuate în Uniunea Europeană.

Între Frontex și O.N.G., critici de ambele părți

Relațiile dintre Frontex și multe ONG-uri imigraționiste au fost îngrozitoare de mulți ani. Criticii plouă de ambele părți.

La începutul anului 2017, șeful agenției, Fabrice Leggeri, a afirmat în mass-media că organizațiile neguvernamentale au încurajat contrabanda cu migranți în Mediterana și nu au cooperat suficient cu poliția . Publicarea raportului de analiză a riscurilor Frontex în 2017 a deteriorat doar aceste relații. Pe baza observațiilor pe teren, agenția a subliniat că operațiunile de „salvare” a bărcilor încărcate cu ilegali au fost efectuate de ONG-uri fără  a informa autoritățile despre locul de salvare. Activitatea de salvare și căutare în apropierea și uneori în apele teritoriale libiene este descrisă ca un factor puternic de atracție pentru contrabandiștii migranți.

La rândul lor, mai multe ONG-uri și asociații imigraționiste desfășoară o adevărată muncă de subminare a acțiunilor Frontex care vizează reducerea imigrației ilegale, în special în Marea Mediterană. Începând din 2012, rețeaua Migreurop a organizat o campanie de opinie publică care vizează nimic mai puțin decât suprimarea Frontex. La scurt timp după aceea, o campanie numită „Frontexit” a fost lansată din martie 2013 pentru identificarea „încălcărilor drepturilor omului” de către agenție.

Mass-media continentală este în mod frecvent releu eficient pentru aceste campanii de opinie, mulți dintre jurnaliștii lor împărtășind credințele fără frontiere europene. Nu mai putem număra articolele care acuză Frontex de vânătoare de migranți, de a fi „armată de ocupație” (!).

George Soros are planuri mari pentru Europa: într-o coloană publicată în 2015, el și-a prezentat viziunea pentru sistemul european de azil. El a pledat pentru primirea a cel puțin un milion de solicitanți de azil în Uniunea Europeană pe an. În mod surprinzător, fundația pe care a creat-o își direcționează donațiile și finanțarea către acțiuni compatibile cu ideile miliardarului american.

Dacă Georges Soros nu a fost probabil la inițierea anchetei lui Bellingcat și Spiegel și nici nu a intervenit asupra conținutului editorial al acestuia, nu putem exclude că jurnaliștii au căutat, prin alegerea subiectului și tratamentul acestuia, să facă parte din ideologia ideologică. orientarea societății Deschise și a patronului acesteia, adica principiul neintoarcerii migranților ilegali.

Prin urmare, agenția Frontex a fost încă o dată acuzată de mass-media că a practicat respingerii de imigranți ilegali, de data aceasta în Marea Egee, între Turcia și Grecia.

Principiul neintoarcerii arere mai multe temeiuri juridice în Uniunea Europeană: Codul frontierelor Schengen, Carta drepturilor fundamentale a UE, TFUE, Convenția de la Geneva din 1951. Se aplică numai atunci când există riscul ca o persoană să existe sau să fie supusă persecuției, torturii sau unui tratament degradant.

Dar acest drept poate, printr-o interpretare excesiv de favorabilă imigranților ilegali, să se opună dreptului de a proteja integritatea teritoriului unei țări împotriva intrării ilegale. În timp ce inițial scopul era de a împiedica întoarcerea unui refugiat în țara lor și suferirea abuzurilor, această dispoziție este acum utilizată ca mijloc de a obține un punct de sprijin în Uniunea Europeană și mai mult în spațiul Schengen.

În acest caz, migranții provin dintr-o țară, Turcia, unde unii locuiseră probabil de câțiva ani, unde ar fi putut solicita azil la o ambasadă sau la un consulat dintr-o țară europeană. Pentru a da o ordine de mărime a mizelor, în 1906 au fost pronunțate aproape 190.000 de refuzuri de intrare în spațiul Schengen în timpul controalelor la frontieră prin cele trei căi de sosire (aerian, terestru, maritim) 

Unele ONG-uri doresc, prin urmare, cu sprijinul activ al numeroaselor canale mass-media, să pună la îndoială orice încercare de reglementare a imigrației, fiecare imigrant ilegal putând să se folosească de dreptul de a solicita azil și, ca atare, să poată intra în țara dorită. Nu contează dacă cererea de azil este refuzată ulterior, deoarece se întâmplă mai ales în Uniunea Europeană: întoarcerea în țara de origine a celor care au refuzat dreptul la azil nu se efectuează în cea mai mare parte, a fortiori în contextul actual de pandemie. Acest lucru are ca rezultat negarea existenței frontierelor, chiar și a țărilor, lumea fiind un teritoriu vast în care fiecare s-ar putea stabili oriunde dorește.

Australia și „pe aici nu se trece”

Guvernul australian și, pentru o vreme, guvernul italian, au o politică fermă privind imigrația ilegală  Navele care se îndreaptă clandestin spre coasta australiană sunt deviate sistematic. de marina militară. Această practică permite țării nu numai să oprească imigrația ilegală, ci și să salveze vieți pe mare. Succesorul primului ministru australian care a implementat operațiunea „Frontierele suverane” în 2013, Tony Abbottt, s-ar putea felicita în 2017 pentru absența sosirilor de bărci clandestini pe coasta australiană timp de 900 de zile. Potrivit lui Tony Abbottt, acest lucru își ferește țara încă de la începutul uni „invazii pașnice” pe care Europa o va suferi Faptele îi sau dreptate.

Aceasta nu este politica Uniunii Europene, mai grav, adevărat pod maritim dintre Libia și Italia este validat implicit în proiectul de pact european privind migrația 

Valorile creștine care au sunt interpretate abuziv și, mai presus de toate, legea greșită, permit, prin urmare, globalștilor să împiedice acțiunea celor care protejează continentul european. După această campanie de denunțare, dacă Fabrice Leggeri va rămâne sau nu în fruntea Frontex în lunile următoare va fi un bun indiciu al echilibrului de putere în cadrul elitelor europene. Dincolo de individ, este în joc capacitatea continentului european de a reduce imigrația ilegală masivă. (pregătit de Paul Thormenen, jurist, specialist politici migratorii)

IDEE International

Moldova intre modelul Turkmenistan fără gaze, Ucraina sau Armenia

By 542 0

Dezbaterea despre posibila unirea cu Moldova a cunoscut trei perioade distincte, cea a « ignorării reciproce «(1991-2000), cea a « creşterii decalajelor”(2000-2019) şi cea actuală pe care o vom denumi “ Unirea mai aproape «

Imediat după independenţa Moldovei (1991), după entuziasmul iniţial (Podul de Flori, renaştere naţională), tema unirii a căzut intr-o zonă lirică şi lipsită de conţinut practic. Pe de o parte,intre 1991 şi 2000 România insăşi a cunoscut o perioadă de tranziţie grea (prăbuşirea nivelului de trai, mineriade, rămănerea in urmă faţă de celelalte ţări Est-Europene , Ungaria Polonia etc). Pe de altă parte, războaiele din (fosta) Iugoslavie, conflictele din Caucaz şi Transnistria au creat in Moldova temerea că (re) unirea ar duce la război şi la unirea a « două sărăcii « . Nu puţini erau cei in Moldova care considerau că Moldova va avea un drum de dezvoltare similar cu cel al ELveţiei ( pare hilar acum) in timp ce Romănia va sărăci şi va rămăne sub-dezvoltată.

A doua perioadă care incepe in 2000, este cea in care cresc puternic decalajele intre Moldova şi România. După integrarea in NATO a României, urmează integrarea in Uniunea Europeană si o dezvoltare rapidă : in 2018, salariile in puterea de cumpărare şi avuţia pe cap de locuitor erau mai mari in România decât in oricare dintre vecinii săi şi de câteva ori mai mari decât in Moldova. In toată această perioadă, interesul României pentru Moldova scade puternic, tema dispare din agenda publică şi politică iar pe plan demografic, numărul Românilor care locuiesc in Europa de Vest depăşeste 5 milioane, aproape dublu faţă de populaţia Moldovei. Decalajul economic intre România şi Moldova sporeşte, iar la nivelul anului 2020, economia Moldovei cântăreşte cât un judeţ mediu al României (Iaşi de exemplu). In discursul public de asemenea se produce o ruptură, un decalaj faţă de realitate. Cei mai infocaţi susţinători ai apropierii de România in Moldova vorbesc de « nevoia de paşi « concreţi, in timp ce in mod concret, România este din ce in ce mai dezinteresată de unire, iar pe de altă parte partidele pro –rusofone (socialiştii, comuniştii şi suveraniştii din Moldova) insistă pe un pericol al « reunificării « care este un leitmotiv pentru a păstra izolată Moldova de modernizarea necesară.

A treia perioadă, cea actuală incepe o dată cu eşecul procesului fantezist de modernizare al Moldovei prin apropierea de Uniunea Europeană. Incepând cu anii 2015, in Moldova se inregistrează regrese considerabile, pe de o parte scandalul dilapidării băncilor pe de altă parte conştientizarea treptată că « apropierea de UE «şi acordul de asociere cu Uniunea Europeană nu inseamnă nici pe de parte integrarea in Uniunea Europeană. In mod concret, la nivel politic discursiv , guvernarea de la Chişinău se intoarce la temele obişnuite din 1991 incoace, pro –stataliste, anti Româneşti sau fanteziste” Moldova Elveţia Estului”, şi renunţă la ideea de integrare europeană promovând un discurs clasic «Moldova punte intre Vest şi Est « Acest tip de discurs statalist falimentar este singura constantă in politica moldovenească din ultimele trei decenii, şi cel care a dus la situaţia actuală in care peste o treime din populaţia Moldovei a votat cu picioarele emigrând in Europa (in principal) şi in care peste un million de Moldoveni au primit sau sunt pe cale să primească cetătenia română.

Punctul de plecare – contextul actual in care se vorbeşte despre Unire

In ianuarie 2021, discuţia despre Unirea pleacă de la un context internaţional favorabil şi fluid. O schimbare rapidă a raporturile intre state europene şi transatlantice. Modelul unic Europa-NATO- apartenenţa la lumea altantistă – liberalism economic şi progresism care a constituit timp de 25 de ani leitmotivul ideologic al sistemului actual este in profundă transformare. Brexit, politicile lui Trump, renaşterea naţionalismelor economice , reformularea politicilor europene , toate duc la o lume in schimbare. Numai 20 % dintre europeni mai cred in ” Vestul unit ” .Nu este exclusă nici apariţia unei armate europene, nici o rivalitate comercială şi politică intre Germania şi SUA sporită (vezi disputa pe North Stream) nici noi forme de alianţe care necesită o gândire fluidă şi imaginativă de om de stat nu ancorarea in modele depăşite de realitate sau irelevante. In câţiva ani putem avea o Turcia in afara NATO şi o ameninţare pentru Europa ,agresivă cu Grecia si expansionistă, un nucleu dur european care impune politici financiare şi economice ţărilor mai slabe, o Italia sau de ce nu o Polonia in afara zonei euro sau a politicilor comune europene, o Ucraina descompusă de război şi instabilitate internă.

O nouă politică americană in lume, bazată pe relaţii bilaterale mai mult decât pe cutume stabilite, care a fost demarată de stilul in forţă al lui Trump iar mâine va fi din ce in ce mai preocupată de rivalitatea strategică cu Rusia şi mai ales cu China. Epoca «războaielor pentru democraţie «in lumea arabă s-a dus, acum ne intoarcem la epoca marii politici realiste clasice in care România poate juca inteligent cartea americană. Cu o Turcie instabilă şi ostilă, cu o Ucraina inguvernabilă şi fragilă, România poate deveni avantgarda acestei politici americane in regiunea Marea Neagră.

Colapsul visului de modernizare «europeană «al Moldovei/Ucrainei. După schimbarea regimului Plahotniuc in Moldova, PSRM /Dodon au venit la putere mizând pe un mesaj din nou statalist moldovenist /pro rus. Cel mai recent caz este situaţia din Armenia, unde un guvern ostil Rusiei a mizat pe ajutorul European in conflictul cu Azerbaidjan care, mult mai pragmatic a mizat pe Turcia. Conflictul din Karabakh, unde Azerbaidjan-ul a recuperat o mare parte din teritoriile revendicate a venit ca un duş rece pentru Armenia care nu a primit nici un ajutor european şi a fost nevoită să accepte medierea şi prezenţa trupelor ruseşti pentru a se salva. Instalate pe termen lung in Karabakh, trupele ruse consolidează prezenţa lor acum in toate ţările din Caucaz şi devin garantul suveranităţii Armeniei. Chiar după ce şi-a erodat imaginea şi a pierdut puterea, PSRM şi Dodon continuă să aibă un discurs relativ popular in Moldova. Alegerea lui Maia Sandu a readus din nou speranţele naive de restartare a ancorării Moldovei in Europa in rândul suporterilor ei, dar dincolo de pozele de protocol si mesajele de susţinere de la lobbyisti, realitatea este că de fapt, din 2014, povestea de succes a parteneriatului Estic s-a incheiat, iar tările care au mizat pe Uniunea Europeană au bătut pasul pe loc. In Ucraina, care a fost mult mai sustinuţă decât Moldova este un caz exemplar, şi un model apropiat :

entuziasm generat de anti rusism-sprijin european pentru nou guvern-apariţia unui preşedinte nou reformator(Poroshenko/Zelenski sau Sandu ) care promite marea şi sarea-eşecul previzibil.

Ca şi in Moldova lui Sandu, preşedinţii reformatori Ucrainieni au pornit de la un scor ameţitor de susţinere, au venit pe o platformă anti-corupţie pro Europeană care promitea integrarea in Europa fară costuri mari şi şi-au dovedit rapid incompetenţa si contradicţiile. Moldova sau Ucraina nu se vor integra in Uniunea Europeană iar instrumentele parteneriatului Estic şi-au dovedit ineficienţa in a le moderniza. Condiţionalităţile impuse de UE oligarhiilor de la ChişinăuKiev şi-au dovedit limitele, aceştia s-au săturat să se prefacă că vor să le respecte iar in mod concret populaţia din Moldova/ Ucraina inţelege pe zi ce trece că proiectul integrării in UE nu este realist. Orice şofer de taxi de la Kiev sau Chişinău ştie asta. Nici nu mai contează dacă noii lideri reformatori Poroshenko, Zelensky, Sandu şi- consilierii lor chiar cred in ce promit sau pur şi simplu se prefac rostind discursurile potrivite, important este că popularitatea lor se estompează rapid iar concret sistemul corupt feodal rămâne.

Totodată, in paralel se estompează şi visul refacerii unei URSS idealizate de mulţi votanţi rusofoni din Moldova. Pe de o parte Rusia nu işi doreşte să mai finanţeze fostele republici sovietice, chiar pe cele apropiate (Vezi Armenia) iar pe de altă parte, conflictul din Ucraina şi conflictele din Caucaz arată că «prietenia intre popoarele sovietice şi pâinea la 3 copeici «la care visau nostalgicii pro-ruşi este o iluzie. Avem de a face cu o nouă Rusie, care işi vede de interesele ei fără a promova o ideologie oarecare, iar strategia rusă este să controleze strategic, economic ceea ce ii convine plătind minim preţul posibil. Nu tancurile ruseşti au ingenuncheat economic Ucraina sau Moldova ci subdezvoltarea lor economică şi guvernarea lor independentă. In 1990, Moldova/Ucraina aveau un nivel de trai similar cu al României/Poloniei iar acum sunt de trei ori mai sărace.

Problema Transnistriei rămăne deschisă după 25 de ani de la războiul de pe Nistru. Nici o modalitate de «reunificare «sau de soluţionare a conflictului nu a schimbat situaţia de fond. După războiul din Ucraina, este clar că Rusia nu işi va retrage armata din regiune, iar Moldova evident nu are capacitate militară de a obţine această retragere pe care de fapt nimeni nu şi-o doreşte. Prelungirea situaţiei de facto convine perfect Rusiei care işi păstrează posibilitatea de a ameninţa Ucraina şi Odesa prin forţele din regiunea Transnistreană. La rândul lor ţările Europene se folosesc cu perseverenţă de existenţa acestei regiuni necontrolate şî necontrolabile pentru a amâna sine die orice discuţie de integrare a Moldovei. In fine pentru oligarhia de la Chişinau, existenţa Transnistriei in situaţia de facto rezolvă mai multe probleme deodată, permite menţinerea unor fluxuri de contrabandă şi spălare de bani ilicite cu asentimentul tuturor autorităţilor din zonă (inclusiv celor din Odesa /Ucraina), menţine un argument puternic impotriva unirii cu România («dacă facem unire, o să fie război in Transnistria «) şi permite diverse diversiuni politice şi electorale.

Cine e pentru, cine se impotriveşte Unirii?

Imaginea conturată despre posibila unirea cu Moldova in mass media este următoarea: Romănia ar vrea dar Moldovenii se opun şi oricum ea nu este posibilă in contextul actual.

Inainte de a explora posibilităţile concrete despre procesul eventual de unificare, este important să observăm in concret cine se impotriveşte unei eventuale Uniri intre Moldova şi România.

In primul rând, decidenţii din administraţia publică şi politică a Moldovei (oricare ar fi ei din ultimii 25 de ani) se opun unirii din acelaşi motiv simplu şi concret pentru care se opun oricărei formă de reformă democratică fie că ea vine de la Bucureşti sau de la Bruxelles. «Le strică socotelile «. Decidenţii din administraţia publică şi politică a Moldovei au de câştigat din suveranitatea Moldovei pentru că ei controlează astfel reţelele financiare, vamale, de impozitare,de represiune. O eventuală schimbare a centrelor de decizie le ar afecta propriile interese in mod direct. In această categorie de oponenţi fermi a unirii intră şi aşa zisă societatea civilă de la Chişinău, in fapt reţele clientelare (in mare parte) de analişti si ONG-uri fără legitimitate publică care au de câştigat din prelungirea proceselor actuale şi oferirea de consultanţă pe procese de reformă fără rezultat / fără sfârşit (Integrarea in UE, politici de gen, lupta anti corupţie)

In al doilea rând, oricât ar părea de paradoxal, mulţi din decidenţii politici ai administraţiei de la Bucureşti (inclusiv cei din servicii secrete) se opun unirii cu Moldova. Motivele sunt aici mai complexe dar tot legate de propriul interes. Majoritatea acestor decidenţi sunt conectaţi la reţele politice şi financiare de influenţă din Europa şi au prea puţin timp sau interes pentru ce se intâmplă in Moldova. Viaţa politică de la Bucureşti oricum este dominată de teme minore şi absenţa unor preocupări de dezvoltare pe termen lung, iar integrarea Moldovei cu toate problemele ei de gestiune reprezintă o provocare mare pe care nu şi-o doreşte o clasă politică obsedată de avantaje imediate.

Vecinii României de asemenea nu işi doresc o Românie Mare şi unită. Ucraina, chiar mai mult decât Rusia se teme de aspiraţiile naţionaliste ale României care pot reprezenta un magnet şi pentru alte regiuni istorice (Cernăuţi , Transcarpatia, şi Basarabia-Bugeac) prost guvernate şi delăsate de administraţia de la Kiev.

Centrul dur al Europei , Franţa Germania preferă fireşte o Românie ca cea din ultimii 10 ani, adică supusă agendei mediatice, politice, economice stabilite la Bruxelles , simplu executant al politicilor europene decise acolo. Pentru Uniunea Europeană, deranjată de agendele naţionaliste de la Varşovia, Roma sau Budapesta, şi preocupate de teme de migraţie şi Brexit , ideea Unirii României cu Moldova ar reprezenta o pierdere de control şi o diversiune de la agenda principală care este acum o consolidare a disciplinei şi a politicilor comune .

Există şi un important segment al populaţiei din Moldova care se opune categoric unirii cu România, estimat la un 30 %. Acest segment doreşte desigur anumite beneficii ale apropierii de România (numeroşi rusofoni inclusiv deputaţi şi politicieni pro-ruşi au cetăţenia Română de exemplu) dar consideră mai viabilă şi mai promiţătoare calea actuală de suveranitate. Mulţi dintre aceşti cetăţeni au opinii fundamentate pe informaţii greşite, de exemplu îşi manifestă convingerea că Moldova are «ceva de negociat « sau are «de ales intre integrarea in Europa sau Uniunea Eurasiatică «ambele fiind privite ca furnizoare de prosperitate şi beneficii . Intr-o anumită măsură, aceşti cetăţeni manifestă aceiaşi naivitate pe care au avut-o votanţii pro Brexit, care credeau că Marea Britanie are o putere de negociere mai mare şi va obţine mai multe avantaje forţând negocieri bilaterale.

Cum se poate produce Unirea-Scenarii Practice

In momentul de faţă, destinul republicii Moldova poate urma numai trei căi in mod realist

Modelul «Turkmenistan fără gaze «in care republica devine pe plan propagandistic “neafiliată “cu nici o putere vecină, dar in mod practic izolaţionistă, autoritară şi organizată ierarhic de sus in jos cu recompense, putere şi influenţă acordată in funcţie de apropierea de liderii formali. Acest model care asigură o anumită stabilitate pare a fi cel actual preferat de decidenţii de la Chişinău de la Dodon la Plahotniuc, care alternează măsurile represive demonstrative cu un discurs «suveranist «. Pentru populaţia de rând nu mai rămâne decât varianta obedienţei totale sau emigrării iar pentru România coşmarul vecinătăţii cu un stat ostil, şi autoritar.

Modelul Ucraina, cu clanuri şi grupuri de interes care işi dispută autoritatea şi accesul la resurse, uneori prin arme, alteori prin demonstraţii de forţă ca in Donbass sau Caucaz. Acest model pe care Moldova l-a mai cunoscut in trecut transformă autorităţile statului in instrumente de presiune şi feude individuale şi ca in Ucraina, oferă instabilitate şi lipsă totală de predictibilitate in spaţiul public, haos şi lipsă de orice perspectivă de dezvoltare. Celor care cred că acest model de ‘» stat eşuat «este temporar, modelul Kosovo, Transcarpatia, Bosnia sau Somalia sunt edificatoare . Instabilitatea şi lipsa de speranţă, mafiotizarea şi tribalismul, conflictele armate latente pot dura decenii sau chiar secole.

Modelul armean al prăbuşirii instituţionale rapide (in urma unui faliment economic sau a unei crize politice sau externe) urmat de prăbuşirea rapidă a autorităţilor de la Chişinau după modelul prăbuşirii guvernului armean sau kirghiz. In acest scenariu unificarea cu România devine o condiţie sine qua non pentru România pentru a-şi asigura o frontieră stabilă.

Oponenţii unirii României cu Moldova aduc in discuţie lipsa sprijinului populaţiei din Moldova pentru unire, precum şi alte argumente legate de stabilitatea «frontierelor ,« .Aceste argumente pot fi valide la un moment dat, dar ele la rândul lor pot să fie depăşite de situaţia de fapt.

Argumentul stabilităţii frontierelor in Europa este unul fluid pentru că in mod real, in ultimii 25 de ani in Europa, s-au schimbat multe frontiere, de la cea intre Cehia şi Slovacia, la cele din Iugoslavia, din Crimeea, din Caucaz, si nu in ultimul rând cele ale Germaniei, unele schimbări fiind recunoscute pe plan internaţional, altele nu, dar producând mai departe efecte reale. Privite la nivel istoric, frontierele actuale nu sunt mai stabile decât in trecut, şi nu există nici o garanţie că vor rămăne aşa pe viitor , iar per se argumentul că «frontierele stabile in Europa asigură pacea «este negat de realitate: nici nu a fost pace şi nici frontierele nu au fost stabile in ultimele decenii din Balcani până in Caucaz.

In mod practic, unirea Moldovei cu România se poate produce conform următoarelor scenarii

Intr-o situaţie de criză. Acest scenariu, din ce in ce mai probabil datorită instabilităţii regionale poate surveni ca urmare a unei crize politice economice externe sau interne de amploare in Moldova, scenariul in cadrul căreia, datorită unui vid de putere instituţională, România să intervină direct. Este modelul «Crimeea «intors pe dos, in care România ar face exact ce a făcut Rusia in Crimeea folosind argumente similare: dispariţia unui guvern legitim recunoscut de populaţia locală, nevoia de a apăra cetăiţenii noştri de instabilitate haos şi violenţă. Scenariul Crimeea este puţin probabil la momentul de faţă dar orice şoc exterior sau interior in regiune, conflict in Transnistria, inrăutăţirea situaţiei politice şi a conflictelor din Ucraina , maidan la Chişinău poate să-l transforme intr-o realitate pentru care România trebuie să fie pregătită. In acest caz este probabil ca noua frontieră de facto să fie la Nistru şi nu mai departe fără a recunoaşte in mod explicit acest lucru (modelul Karabakh sau Crimeea.

Printr-un proces politic. Acest proces pare cel mai plauzibil in contextul actual urmând modelul Germaniei de Est-Vest sau ale modele similare. România se poate inspira din exemplul statului Spaniol (recent) care s-a confruntat cu o mişcare separatistă (in Catalonia) a adoptat poziţia următoare: referendumul este posibil numai dacă este organizat in toată Spania. Curtea Constituţională Spaniolă a decis că, dat fiind istoria comună a regiunilor Spaniei, dificultatea de a defini identitatea regională Catalonă prin argumente geografice istorice sau etnice categorice, numeroasele legături familiale intre regiuni şi lipsa de legitimitate a autorităţilor regionale care administrează regiunea temporar,dreptul de a se pronunţa asupra viitorului Regiunii aparţine tuturor cetăţenilor Spaniei, nu numai a celor din Catalonia.

In mod similar, România poate adopta o poziţie privind organizarea unui referendum privind Unirea, dar care referendum să nu fie organizat de autorităţile de la Chişinău (care controlează numai o parte din teritoriul Moldovei) şi care nu au legitimitate .Argumente in acest sens sunt suficiente, anularea alegerilor recente de la Chişinău, regresele democratice, existenţa a peste un milion de cetăţeni români in Moldova, lipsa controlului frontierelor cu Transnistria, imposibilitatea de a oferi oportunitatea de a vota tuturor moldovenilor.

Referendumul ar urma să fie organizat in toate regiunile României şi in republica Moldova actuală iar dreptul la vot ar aparţine tuturor cetăţenilor români (inclusiv celor din Moldova) iar rezultatele consolidate la nivel naţional. Mai departe , pe plan politic, guvernul României ar susţine că are un mandat şi legitimitatea la vot a cetăţenilor români pentru a uni administrativ sub legislaţia Română, in Europa teritoriile actuale controlate de administraţia temporară anterioară de la Chişinău. Practic, aşa cum a făcut Germania federală in Est sau Spania in Catalonia, administraţia noastră din România ar dialoga direct cu cetăţenii din Moldova şi le-ar oferi protecţie şi drepturi directe fără a lua in seamă fostele autorităţi de la Chişinău ca parteneri credibili de dialog. In mod concret, ca şi in Catalonia sau Germania de Est, statul nostru ar oferi de a doua zi funcţionarilor din Moldova dreptul şi oportunitatea de a lucra pentru statul român in condiţii similare funcţionarilor din România(salarii , funcţii etc) in schimbul loialităţii lor.

Unirea a doua zi- cum ar arăta

Din punct de vedere economic, pentru România, plata salariilor publice din Moldova ar insemna un cost relativ abordabil, echivalent cu costul de funcţionare a unui minister mediu (1 % din PIB conform diverselor simulări). Pentru un funcţionar public din Moldova , poliţist sau educator la şcoală, unirea şî trecerea la nivelul de salarizare din România ar insemna o triplare au cvadruplare in multe cazuri a veniturilor şî a pensiilor actuale. Pentru cetăţenii de rând din Moldova ar insemna posibilităţi sporite de a avea un trai şi servicii sociale mai bune, nu numai in România, dar in toată Europa.

Din punct de vedere administrativ, este probabil , ca şi in Germania de Est sau in Catalonia, toate funcţiile cheie ale aparatului de poliţie şi judecătoresc să fie epurate administrativ (pensionări sau mutări administrative) de persoanele care sunt asociate cu regimul actual oligarhic care suferă de lipsă de legitimitate şi sunt suspecte de corupţie. Este de remarcat că in Moldova, in opinia publică, efectele reformei justiţiei in România sunt privite cu invidie.

Din punctul de vedere al protecţiei drepturilor minorităţilor, aceleaşi drepturi care sunt oferite populaţiei minoritate din România să fie asigurate in continuare minorităţilor din Moldova (educaţie in limba maternă, drepturi la cetătenie, la liberă circulaţie etc). Aici România nu trebuie să repete greşelile făcute de Ucraina sau ţările baltice care au antagonizat populaţii minoritare provocând conflicte şi tensiuni durabile

Din punct de vedere al securităţii şi al frontierelor, automat Moldova actuală va fi protejată de umbrela Nato, iar forţele armate romăne vor fi plasate pe frontiera actuală controlată de autorităţile de la Chişinău.

Din punct de vedere simbolic şi de comunicare strategică, a doua zi după unire România ar trebui să susţină in continuare că aceasta este dreptul cetăţenilor români de a locui intr-o ţară europeană, democratică in respectul valorilor europene şi de a beneficia de o mai bună guvernare care să ofere mai multă prosperitate şi mai multă drepturi cetăţenilor.

In fine pe plan internaţional, România ar beneficia de un rol mai important in Uniunea Europeană, şi s-ar putea poziţiona ca un furnizor de securitate şi stabilitate democratică intr-o regiune fragilă unde atât Ucraina cât şi Turcia sunt focare de risc de conflict armat, şi proastă guvernare iar vecinâtatea cu Rusia necesită un model de succes european şî o frontieră stabilă şi puternic apărată.

 

International Video

Partizanii olandezi impotriva restricțiilor

By Tyler Durden 436 0

Pe 25 ianuarie, o altă rundă de revolte antirestricții covidioate a avut loc în Olanda. Aceasta a fost a treia noapte la rând.

Protestele inițiale au fost cauzate de o decizie a guvernului de a pune în aplicare interziceri pe timp de noapte. Este pentru prima dată când se impune starea de interzicere în Olanda de la al doilea război mondial.

Șeful poliției, Willem Woelders, a declarat la televizor că 70 de arestări au avut loc până în jurul orei 22:00, ora locală. Tunuri de apă au fost folosite împotriva manifestanților din Rotterdam și gaze lacrimogene utilizate pentru dispersarea mulțimilor în Haarlem.

Primul ministru Mark Rutte a condamnat, mai devreme, pe 25 ianuarie, revoltele din weekend în care manifestanții restricții au atacat poliția.
Poliția a declarat că sute de persoane au fost reținute în weekend, în timp ce revoltații aruncau cu pietre și, într-un caz au dat foc unei stații de testare COVID-19.

Primarul orașului Ahmed Aboutaleb a emis un decret de urgență care conferă poliției puteri mai largi de arestare.

“S-au făcut arestări”, a declarat consiliul orașului Rotterdam într-un tweet. 

Partizanii olandezi, cum au fost numiți de susținătorii lor au aruncat in aer un pod. Să ne amintim ca există numeroase studii știiințifice care demonstrează că restricțiile nu au nici un efect benefic asupra limitării infecțiilor cu virusul Covid ci dimpotrivă, au multe efecte detrimentale de sănătate si sociale. Nici măcar o carantină militarizată nu a dovedit eficiența lor, dimpotrivă cei care au respectat cu strictețe restricțiile s-au infectat mai mult.

IDEE International

Ce nu a făcut Trump

By 2096 0

Donald Trump a plecat. S-au terminat patru ani de minciuni și acțiuni la limita constituțională care au afectat pentru totdeauna democrația americană. Desigur este vorba despre minciuni și acțiuni ale democraților și mass-media. Mandatul lui Trump a început cu minciuna că el nu a fost ales în mod legitim in 2016. Partidul Democrat și establishment media au fost implicate într-un efort pentru a opri Colegiul Electoral să-l declare pe Trump câștigător.

In 2016, Pelosi refuza rezultatul alegerilor

Politicienii democrați și-au descris propriile eforturi ca fiind patriotice.

Mass-media din establishment ne-a spus cu certitudine că bursa nu  va recupera niciodată nivelul dinainte.  Tot ei cu democrații au spus ca America va fi în război cu Coreea de Nord, Iranul, Venezuela, poate chiar cu China iar  NATO neglijat de Trump se va prăbuși. Democrații erau convinșii că  Putin va conduce SUA prin șantajarea lui Trump, deoarece Trump era agent rus din anii 1980.  Cei din establishment erau siguri de asta, iată ce scria Bolton (consilierul de securitate) in cartea lui

Serviciile au continuat să adăpostească credința secretă, una care a crescut cu timpul mai degrabă decât s-a diminuat, deși nu aveau dovezi, că Putin îl controla pe Trump. Cum altfel se explica comportamentul președintelui? Paltoanele  gri nu vedeau altă explicație. Dovezile vor apărea.

Tot mass media și sistemul de putere ne-au spus că judecătorii lui  Trump vor demonta statul de drept, vor pune capăt căsătoriei între persoane de același sex și vor face avorturile ilegale. Naționaliștii albi violenți vor controla orașele. 

Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Totul a fost inventat, totul a fost ficțiune.

Da, se poate spune, s-au întâmplat unele lucruri . Dar au fost oprite de instanțe (planul lui Trump de a verifica alegerile din 2020 i s-a pus capăt). A fost  împiedicat de Congres planul lui Trump de a ușura sancțiunile asupra Rusiei. Au fost subminate de establishment planurile lui Trump de a retrage forțele SUA din Siria (Bolton se lăuda si ne povestește cum Pentagonul il păcalea pe Trump dislocând și mutând trupele).

Ideile lui Trump de a nu bloca America din cauză de coronavirus au fost corectate, schimbate de funcționarii publici (care au practicat dezinformarea). Departe de a fi un lider autoritar, când ordinele sale executive au fost declarate neconstituționale, Trump le-a revizuit pentru a se potrivi cerințelor judiciare, ca și în cazul „interdicțiilor musulmanilor”.Confruntat cu un cor  de scâncete de  la mass media nimeni nu a fost închis pentru că l-a criticat pe Trump, ca să nu mai vorbim de ucis (Obama , premiul Nobel pentru pace deține în continuare  recordul pentru utilizarea Legii spionajului pentru a înăbuși surse și jurnaliști). Pentru că nu a înțeles cum să acționeze pârghiile guvernamentale, aproape tot ce a făcut Trump a fost decis prin decret executiv și poate fi întors  în prima zi de Joe Biden în același mod. Presupusele acte fasciste ale lui Trump au fost pur teatrale. Un nou standard a fost inventat din mers de către aceiași oameni care se îngrijorau de statul de drept, așa că, în loc de „nevinovat până când nu se dovedește vinovat”, atacurile asupra lui Trump au devenit „acuzații credibile”, judecate de mulțimile online alese de algoritmele Big Tech. A fost creată o narațiune bazată pe niciun fel de fapt, care pretindea că undeva în impozitele lui Trump, nedescoperite de fisc în toți acești ani, era dovezi de plată  de fonduri de la Miss Rusia. NATO a crescut bugetele militare anuale. Snowden /Assange nu au fost pardonați de Trump (s-au opus tot serviciile secrete)

 

Russiagate a fost vârful. Democrații au plătit pe cineva din serviciile britanice de informații pentru a inventa lucruri rele acuzatoare despre Trump. Serviciile de informații americane au folosit atunci ceea ce știau că este o operă de ficțiune ca o scuză pentru a spiona adevărata campania lui Trump, mințind instanțelor. A fost o violare constituțională revoltătoare și un act direct de ingerință al comunității de inteligență într-o alegere democratică, de parcă ar fi vorba despre Honduras sau Guatemala. Când nici măcar acel spionaj ilegal nu a dovedit nimic, totul a fost prezentat isteric de către media din establishment care a produs  trei ani de falsuri.

Dar COVID! Partidul Democrat, a creat una dintre cele mai reușite operațiuni de dezinformare din istorie, convingând un număr mare de americani că trebuie să se teamă pentru viața lor și că trebuie să dea vina pe Donald Trump.  COVID a fost un eveniment global. Decesele oficiale din SUA (91 la 100.000 de persoane), de exemplu, sunt mai mici decât în Belgia (158), Italia (107), Spania (102), Marea Britanie (97) și Argentina (92), care nu au fost prezidat de Donald Trump . Părea greu să arăți un deget  acuzator pe baza acestor numere, așa că degetul a fost îndreptat spre minciuni inventate despre lipsuri disperate de măști, lipsuri de ventilatoare, lipsuri de spitale, rasism și evenimente de supra-răspândire infectare conduse de republicani. Nu a fost nevoie niciodată de navele-spital ale Marinei. Nu a fost niciodată nevoie de facilitățile corturilor militare spitalului instalate în Central Park. Nu a rămas nimeni niciodată fără ventilatoare din cauza lui Trump.

Ironia este că dacă ceva în ultimii patru ani ar fi putut deschide ușa oferind oportunitatea unui președinte mai autoritar sa controleze tot, ar fi putut fi COVID. Trump, dacă ar fi avut cu adevărat în minte autoritarismul, ar fi putut federaliza Garda Națională pentru a controla spitale ( publicul ar fi acceptat orice în martie).

Trump ar fi putut crea un fel de comitet pentru a decide la nivel național cine ar putea lucra și cine nu. Ar fi putut cere cenzură pentru a „preveni panica”. Totul era posibil iar Trump nu a făcut nimic pentru a reduce libertatea. Nu era tocmai Hitler. Ceea ce mass-media și-au dorit atât de mult să fie evenimentul definitoriu din ultimii patru ani, acuzația atacului împotriva clădirii Capitolului, nu a fost. O gloată scăpată de sub control în cel mai rău caz, cu performanța obișnuită slabă a poliției din Washington, nu a însemnat nimic. America s-a trezit a doua zi dimineața și a constatat că nu erau tancuri pe peluza Casei Albe (astea au venit cu Biden). Nici măcar o mașină de poliție nu a ars ca la mitingurile Black Lives Matter.

Revoltele de pe 6 ianuarie au fost obraznice,  ca o luptă în Parlamentul taiwanez.. Pentru a fi o lovitură de stat, o insurecție etc., ar fi avut nevoie de o cale spre realizarea unei schimbări de guvern. Nu a existat niciodată o astfel de variantă. Deci, ce s-a întâmplat? Trump este primul președinte din cel de-al doilea război mondial care nu a început un nou război. Decesele militare ale SUA în timpul mandatului Obama au fost de 1.912. Numărul lui Trump până în prezent este de numai 123. ISIS a dispărut. El a fost primul președinte din ultimii 20 de ani care a desfășurat o diplomație activă cu Coreea de Nord. Pentru prima dată într-un sfert de secol, națiunile arabe au normalizat relațiile cu Israelul. Destulă diplomație de la un tip creditat de establishment ca fiind autoritar instabil.

Unele lucruri s-au schimbat totușii sub Trump. Mass-media establishmentului din lume a renunțat la orice pretenție de obiectivitate . In SUA au ajuns să-și imagineze că dărâmarea unor statui vechi a lui Cervantes sau văzând un cuplu gay într-o reclamă  era dovadă de progres social. Umilirea și cancel culture au luat locul comentariului. Cenzura corporativă a oamenilor și a ideilor este acum o normă stabilită.

Cei din stânga vor acum cenzură, reeducare, împotriva lui Trump si a votanților lui. împotriva ideilor cu care nu sunt de acord, împotriva oricărui „a votat cu el” .Vor poliție online corporativă. Vor, cer un nou Război împotriva Terorii, îndreptat către concetățenii pe care îi consideră „teroriști domestici”. Aceste idei, respingerea idealurilor democratice condimentate cu răzbunare ieftină, au câștigat și sunt acum noul normal. Era Trump a schimbat într-adevăr America.

 

 

Mai este ceva ce Trump nu a făcut. El nu a murit de Covid
Calatorii International

Cum să câștigi alegerile cu 95 %

By 1799 0

Cum să câștigi alegerile din valea Peshawar. Alegerile din valea Peshawar sunt un lucru amuzant. Zona este renumită la nivel mondial pentru contrabanda cu arme, nivelul ridicat de omucidere cu arme (+ 19% anul trecut de opt ori mai mare decât în restul țării) și, de asemenea, traficul de droguri și tot felul. Autoritățile organizează alegeri, dar organizează jocul în așa fel încât opoziția să nu aibă șanse. La ultimele alegeri, candidații autorităților au obținut 95%, da 95%

. Cum se face? În primul rând autoritățile modifică regulile de vot. În valea Peshawar, pentru a vota, nu trebuie să locuiți aici. Pretinzând că oamenii se mișcă foarte mult în zonă de la un munte la altul, autoritățile au decis că trebuie doar să demonstrați că ați locuit cumva în regiune 10 ani în ultimii 30 de ani.

Inutil să spun că fabricarea dovezilor de viață în regiune este ușoară, de exemplu producerea unui contract de închiriere fals cu un particular decedat semnat în 1990

n al doilea rând, ei încurajează persoanele cu condamnări penale și de droguri să voteze. Regulile pentru votul lor sunt mai ușoare decât pentru restul oamenilor. Recunoscând că traficul de droguri face parte din modul de viață, a făcut ca autoritățile locale să accepte dovezi chiar mai puțin restrictive ale vieții în regiune pentru deținuții de droguri decât pentru restul oamenilor. În al treilea rând, deoarece activitățile economiei criminale și informale sunt greu de urmărit și oamenii se deplasează în și din regiune (și din închisoare) și uneori se ascund pe perioade lungi, autoritățile au legalizat recoltarea buletinelor de vot în regiune. Recoltarea buletinelor de vot înseamnă că autoritățile permit oamenilor să voteze în absență, de exemplu prin poștă. De asemenea, permit altor persoane să vă trimită și să vă completeze buletinul de vot. În acest caz, orice membru al familiei alegătorului, inclusiv un socru, o soacră, cumnatul, cumnata, ginerele, nora, bunicul , sau nepotul sau o persoană care locuiește în gospodăria alegătorului poate trimite prin poștă sau livra un vot pentru un alegător oarecare.

Acest lucru este foarte practic, deoarece în această zonă tribală, relațiile de familie sunt foarte extinse, iar proprietarii de imobile dețin proprietăți mari în care locuiesc mulți oameni (sau au locuit in ultimii 30 de ani).

Dar cum îl convingi pe un lider de familie sau pe un proprietar imobiliar să facă efortul de a aduna sute de buletine de vot și de a le depune completate?

Ei bine, din nou,autoritățile au o soluție. Ținând cont de precaritatea situației economice și de teama funcționarilor locali de a merge în cele mai periculoase zone din regiune, s-a decis legalizarea consumului de droguri în regiune după ce toate eforturile de oprire au eșuat. Mai mult, guvernul a oferit mai mult de 150 de licențe de trafic de droguri, literalmente mașini de produs bani pentru a vinde și comercializa droguri. Evident, licențele au fost acordate liderilor comunității locale, de exemplu celor cu multe proprietăți sau persoanelor care, întâmplător, au fost implicate în recoltarea buletinelor de vot. Misiunea potrivită pentru liderii locali potriviți, cu suficiente conexiuni și rețele mari.

Alți termeni folosiți pentru a face referire la această practică includ colectarea buletinelor de vot comunitare, care are avantajul de a construi, de asemenea, încrederea comunității între liderii locali și comunitatea lor și autoritățile care le încredințează comercializarea drogurilor. Pentru a fi complet siguri, un judecător local a decis că nu trebuie dovezi de identificare pentru cei care aduc sau in numele celor care aduc buletine completate.

95% pentru candidatul sistemului la ultimele alegeri

Și iată-l. Sprijin de 95% pentru candidatul sistemului la ultimele alegeri din valea Peshawar, una dintre cele mai periculoase și îndepărtate zone din lume. Oh, așteptați. Am făcut o greșeală .Întreaga organizare a votului este așa cum am descris, dar nu s-a întâmplat în Peshawar .. Am vrut să spun Detroit. Acest lucru s-a întâmplat în Detroit

International

Black Lives Matter este un business

By 1732 0

Black Lives Matter, o mișcare fondată în 2013 de un trio de clasă mijlocie superioară, de femei de culoare foarte vocale sunt un produs al „corporatizării activismului”. De-a lungul anilor, Black Lives Matter a evoluat ca o marcă de marketing, precum Nike (care o susține pe deplin). Protestele pe scară largă legate de moartea lui George Floyd au ridicat mişcarea la statutul unei noi religii .  

Cu toate acestea, Black Lives Matter are, fără îndoială, un adevărat apel revoluționar. Media din Occident a fost invadată de articole pe tema “ Cum a schimbat Black Lives Matter căsătoria mea “, “ Cum a devenit Black Lives matter mainstream “ , cum “Mișcarea include acum multe medii diverse, care nu se simțiseră anterior legate de cauză anti rasismului “ sau „Cred că o mulțime de oameni din orașul nostru s-au simțit brusc ca oameni albi vinovati de rasism, trebuie să fim cu adevărat critici față de noi înșine și să ne înțelegem rolul în acest sens”.

         Pentru a înțelege întrebarea cui folosește Black Lives Matter, trebuie, din nou, să urmați banii.  Black Lives Matter a profitat în 2016 de o subvenție de 100 de milioane de dolari a Fundației Ford și, de atunci, din alte zone ale  capitalismului filantropic, cum ar fi JPMorgan Chase și Fundația Kellogg.  Fundația Ford este foarte aproape de așa zisul deep state al SUA. Consiliul de administrație este plin de CEO-uri corporatiști de pe Wall Street. Pe scurt; Black Lives Matter, organizația, astăzi este complet igienizată; integrată în mare măsură în aparatul Partidului Democrat; adorată de mass-media; și cu siguranță nu reprezintă o amenințare la adresa celor mai bogați 0,001%.

Iată agenda establishmentului  în SUA și cum se imbină cu Black Lives Matter.

În primul rând: împiedicați orice organizare politică a „Deplorabilelor Trump”. Oricine încearcă să formeze un adevărat partid de opoziție va fi făcut un exemplu de. În America este jocul copiilor să încadreze pe oricine. Am văzut spectacolul în Russiagate, iar Trump va fi acum epuizat de cadouri nesfârșite pe măsură ce stabilimentul îl urmărește spre uitare. Dacă președintele Statelor Unite poate fi încadrat atât de ușor, interzis de pe internet, un organizator politic necunoscut din statele roșii poate fi eliminat după bunul plac.

În al doilea rând: creșteți demonizarea oamenilor albi și distrugerea încrederii lor. Americanii albi sunt încă majoritari și, prin urmare, o potențială forță politică. Demonizarea lor este deja instituționalizată în sistemul educațional, în „Proiectul 1619” propagandistic al New York Times și în pregătirea de „sensibilitate rasială” pe care toți angajații albi ai corporațiilor, guvernelor și armatei SUA trebuie să o ia. Trump a ordonat oprirea ședințelor de îndoctrinare anti-albă din guvernul federal și armata SUA, dar noul regim va restabili rapid îndoctrinarea necesară ca o supă pentru negrii, feministele și stângacii înșelați.

Al treilea: Al doilea amendament va fi anulat sau ocolit. Susținătorii lui Trump vor fi dezarmați pentru a-i teroriza mai ușor și a-i împiedica să-și protejeze proprietățile și persoanele, dacă unitatea consideră că este eficient să se dezlănțuie asupra lor miliții armate anti-albe pentru a le alinia. Autoapărarea albă va fi mai mult sau mai puțin incriminată.

În al patrulea rând: instituția își va spori încurajarea conflictelor rasiale și de gen, pentru a menține americanii prea divizați pentru a rezista măsurilor sale de control din ce în ce mai odioase, indiferent dacă acestea sunt folosirea Covid pentru a suprima libertatea de mișcare și asociere, acuzațiile de a fi agent străin în pentru a suprima libertatea de exprimare ca în cazul Assange sau pentru a întoarce și internarea americanilor Trump care încearcă să organizeze un partid politic care să reprezinte poporul în locul instituției.

Al cincilea: cetățenie pentru milioanele de extratereștri ilegali și deschiderea frontierelor pentru a reduce populația albă la o minoritate izolată.
Aceste măsuri vor fi suficiente pentru ca înființarea să finalizeze transformarea Statelor Unite dintr-o democrație responsabilă față de popor într-o oligarhie de interese proprii înrădăcinate.

 Black Lives Matter, o mișcare fondată în 2013 de un trio de clasă mijlocie superioară, de femei de culoare foarte vocale sunt un produs al „corporatizării activismului”. De-a lungul anilor, Black Lives Matter a evoluat ca o marcă de marketing, precum Nike (care o susține pe deplin). Protestele pe scară largă legate de moartea lui George Floyd au ridicat mişcarea la statutul unei noi religii. Cu toate acestea, Black Lives Matter are, fără îndoială, un adevărat apel revoluționar. Media din Occident a fost invadată de articole pe tema “ Cum a schimbat Black Lives Matter căsătoria mea “, “ Cum a devenit Black Lives matter mainstream “ , cum “Mișcarea include acum multe medii diverse, care nu se simțiseră anterior legate de cauză anti rasismului “ sau „Cred că o mulțime de oameni din orașul nostru s-au simțit brusc ca oameni albi vinovati de rasism, trebuie să fim cu adevărat critici față de noi înșine și să ne înțelegem rolul în acest sens”.

         Pentru a înțelege întrebarea cui folosește Black Lives Matter, trebuie, din nou, să urmați banii.  Black Lives Matter a profitat în 2016 de o subvenție de 100 de milioane de dolari a Fundației Ford și, de atunci, din alte zone ale  capitalismului filantropic, cum ar fi JPMorgan Ch ase și Fundația Kellogg.  Fundația Ford este foarte aproape de așa zisul deep state al SUA. Consiliul de administrație este plin de CEO-uri corporatiști de pe Wall Street. Pe scurt; Black Lives Matter, organizația, astăzi este complet igienizată; integrată în mare măsură în aparatul Partidului Democrat; adorată de mass-media; și cu siguranță nu reprezintă o amenințare la adresa celor mai bogați 0,001%.  

Iată agenda stabilirii în SUA
În primul rând: împiedicați orice organizare politică a „Deplorabilelor Trump”. Oricine încearcă să formeze un adevărat partid de opoziție va fi făcut un exemplu de. În America este jocul copiilor să încadreze pe oricine. Am văzut spectacolul în Russiagate, iar Trump va fi acum epuizat de cadouri nesfârșite pe măsură ce stabilimentul îl urmărește spre uitare. Dacă președintele Statelor Unite poate fi încadrat atât de ușor, interzis de pe internet, un organizator politic necunoscut din statele roșii poate fi eliminat după bunul plac.

În al doilea rând: creșteți demonizarea oamenilor albi și distrugerea încrederii lor. Americanii albi sunt încă majoritari și, prin urmare, o potențială forță politică. Demonizarea lor este deja instituționalizată în sistemul educațional, în „Proiectul 1619” propagandistic al New York Times și în pregătirea de „sensibilitate rasială” pe care toți angajații albi ai corporațiilor, guvernelor și armatei SUA trebuie să o ia. Trump a ordonat oprirea ședințelor de îndoctrinare anti-albă din guvernul federal și armata SUA, dar noul regim va restabili rapid îndoctrinarea necesară ca o supă pentru negrii, feministele și stângacii înșelați.

Al treilea: Al doilea amendament va fi anulat sau ocolit. Susținătorii lui Trump vor fi dezarmați pentru a-i teroriza mai ușor și a-i împiedica să-și protejeze proprietățile și persoanele, dacă unitatea consideră că este eficient să se dezlănțuie asupra lor miliții armate anti-albe pentru a le alinia. Autoapărarea albă va fi mai mult sau mai puțin incriminată.

În al patrulea rând: instituția își va spori încurajarea conflictelor rasiale și de gen, pentru a menține americanii prea divizați pentru a rezista măsurilor sale de control din ce în ce mai odioase, indiferent dacă acestea sunt folosirea Covid pentru a suprima libertatea de mișcare și asociere, acuzațiile de a fi agent străin în pentru a suprima libertatea de exprimare ca în cazul Assange sau pentru a întoarce și internarea americanilor Trump care încearcă să organizeze un partid politic care să reprezinte poporul în locul instituției.

Al cincilea: cetățenie pentru milioanele de extratereștri ilegali și deschiderea frontierelor pentru a reduce populația albă la o minoritate izolată.
Aceste măsuri vor fi suficiente pentru ca înființarea să finalizeze transformarea Statelor Unite dintr-o democrație responsabilă față de popor într-o oligarhie de interese proprii înrădăcinate. (Paul Craig Roberts)

International

Sistemul de credit social in China

By Echipa Vocea 1774 0


În China, „Sistemul de credit social” funcționează oficial din ianuarie; anterior funcționa într-o formă experimentală.

A intrat în vigoare în cadrul Codului civil adoptat din RPC, primul document de acest gen din 1949. Noul Cod civil din RPC reflectă viziunea lui Xi Jinping și a conducerii PCC asupra dezvoltării în continuare a societății chineze până în 2050, când este planificată finalizarea tranziției de la o „societate de clasă mijlocie” la o „societate de mare unitate”.

Esența ideii specialiștilor chinezi, a fost propunerea de a înzestra locuitorii orașulelor cu o anumită cantitate de puncte. Această sumă inițială, care a garantat condiții de plecare egale pentru toți rezidenții, ar putea crește sau scădea, în funcție de ceea ce proprietarul unui fel de „portofel” a făcut util sau dăunător. Un sistem similar funcționează în legătură cu persoanele juridice – companiile sunt verificate pentru respectarea standardelor de mediu și legale. Condițiile de muncă și siguranța la întreprinderi, situațiile financiare ale acestora sunt, de asemenea, evaluate.

Acum fiecare cetățean are un punctaj inițial de 1000 de puncte. Un singur centru de informare analizează fiecare dintre 160 de mii de parametri diferiți din 142 de instituții. Dacă ratingul depășește 1050 de puncte, atunci sunteți un cetățean exemplar și sunteți marcat cu indicele AAA. De la 1000 de puncte puteți conta pe A + și de la 900 – pe B. Dacă ratingul a scăzut sub 849, sunteți deja un operator suspect din categoria C, care poate fi concediat cu ușurință din structurile de stat și municipale. Cei cu 599 puncte și mai puțin se încadrează în grupa D, acest lucru este comparabil cu „bila neagră”, deoarece nu vor fi angajați nici măcar ca șofer de taxi.

Persoanele cu rating D nu pot obține un loc de muncă normal, nu li se acordă împrumuturi, nu li se vând bilete pentru transport și chiar li se poate refuza închirierea de biciclete. Pentru comparație, unei persoane cu un rating A + i se va oferi gratuit o bicicletă și i se va permite să o conducă încă o jumătate de oră fără un singur yuan. O persoană cu un rating mediu de C va putea folosi o bicicletă doar cu o cauțiune de 200 de yuani.

Unii oameni chiar se tem să vorbească chiar și cu persoane din categoria D, deoarece cineva poate spune autorităților că ați vorbit cu o persoană din „lista neagră”, iar ratingul dvs. poate fi retrogradat. Și, de asemenea, un rating scăzut va duce la cenzură publică și ridiculizare: divulgarea numelor vinovaților, până la informații personale ale prietenilor, colegilor și rudelor.

 

Oamenii cu un nivel scăzut nu pot obține un loc de muncă normal, nu li se acordă împrumuturi, nu li se vând bilete pentru transport și li se poate chiar  refuza să li se închirieze o bicicletă.

In general, continuarea Războiului Rece dintre Statele Unite și China va duce la o agravar în continuare a relațiilor lor. În același timp, in China însăși se va urmări o linie de strângere treptată a șuruburilor în interiorul țării. Aprobarea noului Cod civil din RPC și arestările în masă ale „democraților” din Hong Kong (conform noii legi, până la 40 au fost arestați acolo pentru participarea la mitinguri anti-guvernamentale susținute de Statele Unite), aceștia sunt markeri ai transformării ideologice în curs și „concentrării” Chinei pentru a lupta pentru hegemonie mondială.

 

 

Conform noului cod, chinezii vor primi puncte pentru:



participarea la activități caritabile,
îngrijirea membrilor familiei vârstnice,
relații bune cu vecinii și ajutorarea celor săraci,
donarea de sânge,
sprijin guvernamental pe rețelele de socializare,
având un istoric de credit financiar bun,
efectuarea oricărei fapte eroice.
etc.

Cetățenilor li se pot deduce puncte pentru:
încălcarea regulilor de trafic,
participarea la un protest împotriva autorităților și postarea de mesaje anti-guvernamentale pe rețelele de socializare,
asistență nesatisfăcătoare părinților în vârstă,
răspândirea zvonurilor și falsurilor pe internet,
scuze nesincere pentru infracțiunile comise,
participarea la secte și înșelătorie jocuri online.
etc.

 

International Sanatate

Cum a distrus Task Force-ul Covid președinția lui Trump

By Echipa Vocea 2049 0

Președintele Trump a început primele zile ale anului 2020 dintr-o poziție de o forță incredibilă. La începutul anului, niciun analist serios nu v-ar fi spus că este în pericol major de a pierde alegerile din 2020. Economia americană era în plină expansiune,  erau multe locuri de muncă, nu erau crize internaționale majore, iar președintele pregătea o agendă îndrăzneață pentru cel de-al doilea mandat al său pentru a „scurge mlaștina” și a-și consolida prioritățile politicii interne. Frauda alegerilor a fost întotdeauna un factor potențial care trebuie monitorizat, dar nu exista atunci  un sistem masiv, fără precedent, de vot de la distanță care să fie o grijă  serioasă

Dar rapoartele de știri care au venit din Wuhan, China, au indicat că se află în plină desfășurare o situație potențial amenințătoare. Pe 29 ianuarie, președintele Trump a acționat cu grabă în autorizarea creării unui grup de lucru pentru coronavirus  la Casa Albă. O lună mai târziu, micul grup de lucru s-a extins pentru a-l include pe vicepreședintele Mike Pence în funcția de președinte. În ceea ce va fi privit în urmă ca o greșeală de delegare catastrofală, VP a decis să o numească pe Dr. Deborah Birx drept coordonator pentru grupul de lucru. Înainte de criza COVID, Birx era cunoscută mai ales pentru munca pe care a făcut-o pentru un vaccin HIV / SIDA, vaccin care nu există. Nu fusese niciodată aproape de a avea acces la pârghiile puterii din America.

Grupul de lucru COVID va crește în curând la 27 de membri, dar câteva dintre persoanele numite în cadrul grupului de lucru sunt oficiali la nivel de cabinet și nu și-au putut dedica întregul timp coronavirusului. Acest lucru a dus la o deschidere care a permis dr. Anthony Fauci, dr. Deborah Birx, directorul CDC Robert Redfield, chirurgul general Jerome Adams și câțiva alții să monopolizeze politicile  grupului de lucru înființat pentru criza coronavirusului.

Cu o mare parte din lume cedând fricii totale, panicii și isteriei și un val de noi blocaje care au lovit Europa și alte părți, președintele Trump a rămas incredibil de echilibrat. În discuția despre COVID-19, președintele le-a reamintit colegilor săi că „leacul nu poate fi mai destructiv decât boala”. A existat șansa ca America să se alăture Suediei și o mână de alte națiuni care se opuneau tendinței de a apăsa butonul de autodistrugere.

Fauci și Birx aveau alte planuri și, în cele din urmă, au găsit o metodă diabolică pentru a crește presiunea 

La mijlocul lunii martie, cu „valul european” în plină desfășurare, cei doi birocrați guvernamentali i-au prezentat președintelui modele epidemiologice nedorite care păreau mai degrabă o situație asemănătoare unui luări de ostateci decât sfaturilor politice. Birx și Fauci au garantat presupusa știință a unui simplu model conceput de o mână de academicieni din Anglia, care susținea că milioane de americani vor muri dacă președintele Trump nu ar închide națiunea imediat. Coronavirusul a fost prezentat ca o bombă cu cronometru care ar elimina un procent semnificativ al națiunii dacă președintele nu ar acționa imediat. Sub presiunea enormă de a „face ceva” pentru a reacționa la criză, președintele a făcut greșeala fatală de a fi de acord cu ceea ce a fost anunțat ca o inițiativă foarte temporară de politică de blocare de două săptămâni. La scurt timp, președintele a autorizat planul de răspuns federal, iar guvernatorii statului instituiau acum ceea ce a fost comercializat ca o resetare de 15 zile, pentru a păstra capacitatea spitalului pentru valul presupus de moarte care venea în America. Ni s-a spus că, după cele două săptămâni, lucrurile ar putea reveni la normal .

15 Zile pentru  a aplatiza curba au devenit apoi 30 Zile pentru a aplatiza Curba. Așa-numita criză a continuat să crească până la punctul în care membrii grupului de lucru nu au abordat niciodată punctul final al cerințelor lor politice draconice. Președintele, care avea deja mari îndoieli cu privire la politicile propuse de Fauci, Birx, Redfield și echipa lor, a accesat în cele din urmă atât de mult teritoriu birocraților din sănătatea publică încât uneori părea că a predat cheile președinției sale grupului de lucru. .

Indicatorii obiectivelor politicii Fauci-Birx au continuat să se schimbe dramatic pe parcursul primăverii. Obiectivele nu se mai refereau la menținerea capacității spitalelor, ci la transformarea permanentă a națiunii într-un regim de siguranță anti COVID, în ciuda faptului că datele furnizate arătau o boală care nu era la fel de amenințătoare ca prevederile inițiale.

Deja, al acel moment, economia SUA nu mai era în plină expansiune. În schimb, a intrat rapid într-o cădere liberă auto-provocată. Zeci de milioane de americani au ajuns în criză și chiar în mijlocul a ceea ce era acum un ciclu electoral. Politicile coronavirusului birocraților din domeniul sănătății au distrus țesătura națiunii.

Președintele nu mai putea arăta rezultatele sale economice, sau politixe deoarece toate aceste puncte de discuție erau compromise de dezatru provocat de restricțiiile pentru coronavirus.

Dintr-o dată, președintele se afla acum în apărare, după ce a pierdut complet controlul narațiunii în fața atacatorilor panicați din guvern și mass-media.

Președintele Trump, care a evoauat  politica COVID și a obseervat  realitatea că coronavirusul nu a fost la înălțimea propagandei destructive promise  de Fauci și Birx, a vrut să ia măsuri pentru a corecta politicile.

El a încercat să reseteze narațiunea și să readucă o politică rațională și rezonabilă, dar era prea târziu. America hotărâse deja să creadă pseudoștiința pe care Fauci și Birx, printre altele, le vindeau. Fauci devenise o celebritate venerată, și, din păcate, o mare parte a națiunii a fost acum convinsă în a sprijini blocajele dezastruoase care distrugeau națiunea.

Mulți din au sărbătorit numirea doctorului Scott Atlas – la cererea personală a președintelui Trump – ca o gură de aer proaspăt necesară pentru un grup de lucru care trafica idei eșuate  Dar Atlas,  nu a reușit să aibă un impact asupra grupului de lucru. Asta pentru că soluția a fost introdusă de la început. Echipa reunită de vicepreședintele Pence, care în acel moment deja recomanda public fără scuze, o agendă politică extremă COVID de distrugere economică și societală, s-a distanțat de Atlas și a purtat o campanie completă de război informațional împotriva lui.

Surse din Administrația Trump, care au avut acces direct la întâlnirile și conversațiile Coronavirus Task Force, au spus clar că birocrații din domeniul sănătății și-au făcut misiunea de a-l distruge și delegitimiza pe Scott Atlas, care a demisionat din rolul său la sfârșitul lunii noiembrie. Surse familiare cu procesul de gândire al lui Atlas mi-au spus că a fost incredibil de frustrat de devotamentul birocraților guvernamentali față de intervențiile lor selecționate non farmaceutice, cum ar fi blocările, mandatele de a purta mască și alte forme de devastare socială și economică. 

Au apărut e-mailuri, arătând că membrii Task Force ai Casei Albe, cum ar fi Birx, Fauci, Redfield și alții, erau supărați că doctorul Atlas a venit la masă cu un set diferit de idei și l-au perceput pe bună dreptate ca pe o amenințare la adresa monopolului lor asupra campaniilor de mesaje isterice COVID. La rândul său, Birx a trimis e-mailuri prin canale private reporterilor mass-media și colegilor săi in care încearcă să submineze ideile prezentate de Atlas, refuzând în același timp să-și apere ideile sau să dezbată soluțiile sale în persoană.

În momentul în care președintele Trump a decis să intervină in grupul de lucru cerând o revenire accelerată la normalitate, prejudiciul politic fusese deja făcut. Mesajul campaniei președintelui a fost blocat într-un loc ciudat între încercarea de a sprijini blocajele COVID și de a-le combate, recunoscând că narațiiunea a rămas controlată de direcția taberei restricționiste.

Acceptând cerințele inițiale ale ale lui Fauci și Birx, președintele a pus în mișcare un val împotriva lui pe care nu l-ar mai putea întoarce niciodată.

Acum suntem la doar câteva zile distanță de înlocuirea președintelui Trump cu Joe Biden, iar Grupul operativ COVID de la Casa Albă, condus de birocrați de carieră și politicieni incompetenți, își continuă misiunea destructivă. Din motive care rămân neclare, Fauci, Birx și banda rămân în grupul de lucru COVID și, până în prezent, Casa Albă continuă să transmită panică .Task Force va continua iar  președintele Trump nu mai este președinte.

International

Nu există leac pentru prostie in Canada

By Echipa Vocea 1790 0

În frumoasa țară a Canadei îți poți pierde slujba și reputația, deoarece cineva spune că ai făcut comentarii dureroase într-un bar și ai spus lucruri într-un mod sexual.

În acest caz, frumoasa actriță Marie Pierre Morin (1,52 m înălțime, cea din stanga) a pietrificat cu remarcile ei vaca din dreapta, care a avut o durere emoțională profundă.

Pentru a fi sincer, Marie Pierre Morin își merită pe deplin pedeapsa și căderea din grație, deoarece a) nu vorbești cu vacile din baruri, chiar dacă ești foarte beată b) dacă vacile se pretind că au fost rănite de ceea ce ai spus unui barman, ignoră te rog vaca c) dacă acest lucru devine un scandal din orice motiv, ultimul lucru pe care îl faceți este să cereți iertare, exprimați regrete și anunțați că veți face terapie, deoarece nu vă ajută și vă face să arătați vulnerabili și vinovați, iar acest lucru încurajează alte acuzații similare și validează decizia luată de angajatorul tău să te concedieze și de alte vaci să implore atenție

 

Puteți primi bani ca daune pentru suferință emoțională, puteți cere iertare, puteți merge la terapie, dacă simțiți că sentimentele dvs. au fost rănite de o glumă sexuală. Dar nu există nici un remediu pentru prostie

Ceea ce Marie Pierre ar fi trebuit să spună în fața acestor acuzații este să izbucnească isteric in rās și să invite vaca să o dea în judecată, ceea ce ar fi dus la o plată pentru defăimare, deoarece nu exista nicio dovadă a vreunui abuz în opinia legii. Vaca se poate recupera de la durerea emoțională provocată de remarcile actriței, dar faptul că Marie Pierre se înclină și cere iertare pentru aceste acuzații este pur și simplu dincolo de speranță. Nu există nici un remediu pentru prostie

Cea din stanga a fost deranjată de aluziile sexuale a celei din dreapta

Afaceri militare strategice International

Moștenirea lui Obama în politica externă – o foaie de parcurs pentru președinția Biden

By Echipa Vocea 1726 0

Cum va arăta o președinție Biden în afaceri externe și diplomație? Să aruncăm o privire asupra realizărilor președinției lui Obama, unde Biden a avut un rol principal în diplomație

a) TTP / TTIP – proiect pentru a spori interesele corporațiilor SUA în Asia / Europa – mort și îngropat
b) pivotul către Asia – eșec major. A se vedea Summitul Coreea de Nord, Filipine, Japonia-Rusia fără aprobarea SUA, expansionismul Chinei
c) prevenirea Brexitului – hahaha.
d) găsirea unui nou rol pentru NATO – un succes atenuat. Țările baltice sunt fericite, învățând să scrie  Iskander, dar ceilalți europeni nu sunt entuziaști să plătească mai mult.
e) Sancționarea Rusiei – un succes. pentru Rusia și Putin desigur. Îmbunătățiri majore în sectorul agroalimentar din Rusia (în plină expansiune, excedentar acum), mai puțin camembert și spălare de bani pentru oligarhii ruși, inversarea fluxurilor de capital către Rusia, Rusia dezvolta propriul internet, propriul sistem bancar ocolind Swift cu China
f) Siria – Obama, Hillary, Cameron, Hollande au dispărut. Assad guvernează Alepul și majoritatea orașelor siriene, reprezentanții armatelor private de mercenari islamiști susținuții de CIA și Pentagonul luptându-se între ei.
g) Premiul Nobel pentru pace  – Mai multe bombardamente oriunde, Libia, Afganistan, Irak mai multă mizerie acum decât înainte
h) Ancorarea Turciei cu instituțiile europene – consultați dicționarul pentru Titanic
I) Ucraina – stabilă democratică, Ucraina pro europeană, viabilă din punct de vedere economic și social, reunificare – a se vedea articolul de mai sus pentru transport
j) găsirea unui loc de muncă pentru fiul lui Joe Biden, care să conducă compania de gaze din Ucraina – gata
k) folosirea bunăvoinței prietenilor noștri din Arabia Saudită și Qatar pentru a finanța campania lui Hillary – ce ar putea merge prost?

l) Libya – un rezultat spectaculos. O nouă bază rusească in Mediterană, un conflict intre membri NATO care susțin miliții islamiste diferite, haos total

k) Iran – acord de denuclearizare pentru a opri expansiunea influenței iraniene in regiune. Niște rebeli houthi in șlapi au invins in Yemen armata saudită care are un buget militar mai mare decat al Rusiei iar milițiile șiite pro iraniene conduc Irak-ul

k) Africa – partener privilegiat, moștenirea și preocuparea africană al lui Obama. Miliții private rusești susțin guvernul din Africa Centrală, Rusia deschide o bază navală in Sudan iar in Mali Niger Nigeria Mozambic sunt mai mulți islamiști ca niciodată